Un băiețel chinez, în vârstă de 8 ani, a mers pe jos aproximativ 4 km până la școala primară din Zhuanshanbao, China, la -9 grade Celsius, pentru a susține un examen. După ce directorul școlii a făcut publice fotografiile în care băiețelul apare cu părul înghețat, mii de oameni au încercat să contribuie în orice mod pentru a îmbunătăți condițiile în care învață el și ceilalți elevi.
Fu Heng, directorul școlii, a povestit că la sosire studentul său avea gheață în loc de păr și de sprâncene, iar obrajii lui erau roșii arșiți. Heng a făcut câteva fotografii cu micuțul și le-a publicat pe rețelele de socializare, iar în curând școala a primit mai mult de 15.000 de dolari în donații, 20 de echipamente de încălzire și 144 de seturi calde de haine.
„A fost prima zi a examenelor finale”, a spus Heng. „Temperaturile au scăzut la -9 grade Celsius pentru aproximativ 30 de minute în acea dimineață, iar băiatul trăiește departe de școală”.
Heng a menționat, de asemenea, că micul student este considerat „clasicul clovn”, găsind în mod constant modalități de a-și face cei 16 colegi de clasă să râdă.
„Menține mereu o atitudine pozitivă, în ciuda faptului că trăiește în sărăcie extremă. Petrece mai mult timp alături de sora și bunica sa”, a mai adăugat directorul.
Potrivit lui Fu, școala încearcă să-l supravegheze pe el și pe ceilalți elevi cât se poate de mult, oferindu-le chiar micul dejun, dar a recunoscut că sălile de clasă nu au fost încălzite corespunzător din cauza lipsei de finanțare.
Miscați de voința băiatului, oamenii de pe internet speră ca el să-și poată construi o viață mai bună dacă continuă să studieze.