Nivelurile datoriilor la nivel mondial au urcat la un maxim record de 233.000 miliarde de dolari în trimestrul al treilea al anului trecut, potrivit unui raport al Institute of International Finance (IIF).

Organizaţia Naţiunilor Unite calculează că, la o populaţie globală de 7,6 miliarde, datoria pe cap de locuitor din lume este mai mare de 30.000 de dolari. Datoria privată din sectorul nefinanciar a atins niveluri înalte în Canada, Franţa, Hong Kong, Coreea de Sud, Elveţia şi Turcia.

În acelaşi timp, însă, IIF subliniază că raportul dintre datorie mondială şi produsul intern brut global a scăzut pentru al patrulea trimestru consecutiv, pe măsură ce creşterea economică a accelerat.

Raportul este acum în jur de 318%, cu 3 puncte procentuale sub nivelul din al treilea trimestru al anului 2016. „O combinaţie de factori, inclusiv sincronizarea dintre creşterea economică globală peste potenţial, creşterea inflaţiei (China şi Turcia) şi eforturile de prevenire a acumulării destabilizatoare de datorii (China şi Canada) a contribuit per total la declin”, au scris analiştii IIF într-o notă.

„Acumularea de datorii ar putea acţiona ca o frână pentru băncile centrale care încearcă să majoreze ratele dobânzilor, având în vedere îngrijorarea cu privire la capacitatea serviciului datoriei firmelor şi a guvernelor”, mai arată analiştii IIF, citați de adevărul.ro.

China, care a reprezentat cea mai mare parte din noile datorii de pe pieţele emergente, a înregistrat o încetinire a ritmului acumulării de datorii. IIF a avertizat totuşi că obligaţiuni şi credite sindicalizate de 1.500 miliarde de dolari vor ajunge la maturitate până la sfârşitul acestui an.