Ministerul Educației: Profesorii vor prezenta cu 36 la sută mai puține rapoarte

profesor-la-tabla
Foto: Sfm.md

Numărul rapoartelor pe care pedagogii erau obligați să le prezinte va fi redus cu cel puțin 36 la sută. Decizia a fost anunțată de către ministrul Educației Culturii și Cercetării, Monica Babuc, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit ei, scopul principal al inițiativei este debirocratizarea instituțiilor de învățământ și eficientizarea muncii profesorilor.

Noile prevederi vor fi valabile de la întâi ianuarie 2018, atunci când va intra în vigoare și proiectul Nomenclatorului tipurilor de documentație școlară și rapoarte în învățământul general. Până acum, 23 de instituții înaintau cadrelor didactice un număr total de 190 de rapoarte.

De asemenea, ministerul a pregătit și Conceptul de dezvoltare a curriculei naționale, care prevede mai multe noutăți, în special pentru elevi. Astfel, printre ele se numără reducerea numărului de ore și discipline obligatorii și opționale.

În același timp, Monica Babuc a anunțat că noul concept prevede și eliminarea notelor pentru trei discipline din ciclul gimnazial – educația fizică, educația muzicală și arta plastică. La aceste discipline elevii vor fi evaluați prin calificative.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente