Corupt, degradant și învechit. Așa este văzut sistemul de învățământ din Moldova, din interior. Marile state ale lumii au înțeles că educația este o prioritate. Între timp, în discursurile politice de la noi auzim tot mai des „viitorul țării”. Degeaba. Autoritățile vorbesc, dar nu investesc. Mii de profesori pleacă din Moldova din cauza sărăciei cronice. Într-un final, cei care au de suferit din cauza sistemului defect sunt copiii.

Lucia Argint, doctor în istorie, profesor: „Eu lucrez cu directorii care în fiecare zi de luni, încep ziua cu salutul și cu întrebarea: Nu aveți un cadru didactic sau un specialist la cutare și cutare disciplină? E jale, jale mare”.

Valentin Crudu, șeful Direcției de Învățământ, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării: „Avem la Drochia 93 de posturi vacante, la Ungheni 137 de posturi vacante, în Chișinău avem 251 de posturi vacante, în total posturile vacante raportate sunt de 1875”.

Ne confruntăm cu un fenomen catastrofal. Avem tot mai puțini profesori, și tot mai puțini pregătiți. Moldova e lovită de o depopulare continuă, dublată de o migrație masivă în ultimii ani. Pentru niciuna din situații nu apar soluții. În timp ce criza națională ia amploare și devine din ce în ce mai îngrijorătoare, autoritățile ridică din umeri și inventează motive doar ca să nu înfrunte realitatea.

Valentin Crudu, șeful Direcției de Învățământ, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării: „Faptul că pleacă din sistemul educației anumite cadre didactice, pleacă ca și din alte domenii. Asta îl privește pe dânsul și Ministerul Educației nu duce această statistică. Profesorii au tot dreptul și ei să migreze. Statisticile pe care noi le avem acum nu au astfel de indicator, indicatorul obligatoriu să știm de ce se abandonează școala”.

Autoritățile ignoră o tragedie națională în desfășurare. Cât timp ele dau dovadă de neputință și incompetență, meseria de pedagog dispare de pe noua piață a muncii. Motivul este simplu de înțeles, dar greu de confruntat. Salariul unui profesor se află sub nivelul demnității umane. Asta duce la o distrugere lentă, dar constantă a celui mai important component al societății.

Alex Leahu, profesor de matematică, Drochia: „Un tânăr nu poate să-și asigure viitorul, contând doar pe salariul de profesor, nu poate avea un viitor. Cum poți asigura o familie, cum poți să-ți asiguri construcția unei case, creșterea a doi copii?”.

Lucia Argint, doctor în istorie, profesor: „Nu pot mai departe să supraviețuiască în cazul când situația materială nu le permite să formeze o familie și să o întrețină, și atunci ei se reprofilează sau pleacă din sistem”.

Valentin Crudu, șeful Direcției de Învățământ, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării:

Reporter: În momentul în care i-am întrebat ce ar trebuie să se întâmple ca să rămână în țară, ne-au spus: „Avem nevoie de un salariu decent”. I-am întrebat, cât? Ne-au spus că cel puțin 8.000 de lei. Deci, oamenii cer doar 8.000 de lei ca să rămână în țară și să educe o generație de copii.

Crudu: Mie îmi pare rău că nu sunt în competența să vă răspund la această întrebare și vă rog să nu insistați să vă răspund eu. Probabil va dura în timp. Atâta timp cât economia țării nu va genera bani la bugetul de stat, atâta timp noi nu o să avem salarii competitive nici în educație.

Nu putem vorbi despre o creștere economică fără factorul uman. Nu poți avea o productivitate fără o populație activă și o forță de muncă școlită. Însă tocmai cei care trebuie să o pregătească sunt scoși din ecuație de sărăcie. Salariul unui tânăr profesor este la limita supraviețuirii – 150 de euro. Pentru prima dată în istorie, facultățile de pedagogie au rămas cu locuri neacoperite la buget, iar cei care au obținut un loc au media generală de 5, 6 sau cel mult 7. Sunt elevi care pur și simplu vor o diplomă, nu o profesie.

Lucia Argint, doctor în istorie, profesor: „Dacă înainte se duceau copiii de profesori și cei care aveau idealuri, acum se duc cei care nu au trecut la alte facultăți, dar ai căror părinți tare vor ca ei să aibă studii superioare. Când ajung la practica pedagogică, oamenii merg în școli să stea în fața unor copii care-s cu câteva capuri mai pregătiți ca ei”.

Există și copii care aleg pedagogia din pasiune. O adoptă ca pe o meserie de viitor, recuperează și sunt învățați… cum să învețe. E un schimb de experiență între ei și cadrele vechi care mai predau.

Alex Leahu, profesor de matematică, Drochia: „În așa momente, pur și simplu creezi o echipă: un profesor tânăr cu un mentor mai bătrân: să fie un proces reversibil de învățare. Nu numai profesorul tânăr învață matematica de la cel în vârstă, dar și cel în vârstă învață comunicare, competențe digitale de la cel tânăr”.

Moldova e într-o continuă depopulare, iar fenomenul se acutizează de la an la an. Avem valuri de migrație și spor demografic negativ. Pleacă tinerii și pierdem oameni cu experiență. În condițiile actuale din țară, încadrarea unui tânăr specialist la sat înseamnă că acesta trebuie să devină un sacrificiu pentru binele viitoarelor generații.

Alex Leahu, profesor de matematică, Drochia: „Da, tu n-o să trăiești mai bine, dar copiii tăi o să trăiască mai bine sau nepoții. O generație trebuie să se jerfească pentru o altă generație, dar noi nu suntem gata să facem lucrul ăsta. Ești gata să te jerfești ca poate, dar nu e sigur, în țara asta să fie mai bine?”.

Cel mai frecvent răspuns este nu. Rezultatul? Anul acesta, în școlile din țară lipsesc mii de profesori. Pentru a compensa lipsa cadrelor didactice, unii ajung să predea două, trei sau chiar patru materii. Este rezultatul ridicol al sărăciei. Șeful direcției de învățământ explică situația:

Valentin Crudu, șeful Direcției de Învățământ, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării: „Ai posibilitatea să primești un adaos la salariu de la 30 până la 50 la sută din salariul de bază, de aceea marea majoritate a profesorilor lucrul acesta îl fac”.

Iar calitatea studiilor de care beneficiază copiii nu mai contează.

În comparație, salariile profesorilor din UE sunt de câteva ori sau chiar de zeci de ori mai mari decât salariile profesorilor din Moldova. Cel mai mare salariu din UE îl ridică specialiștii din Luxemburg – 72 000 de euro, adică de 37 de ori mai mare decât cel din Moldova.

Victoria Borodin, profesoară, Montpellier, Franța: „Aici, salariul unui profesor începător, care nu este titular, este de 10 ori mai mare. La noi în țară este o situație dezolantă și mai ales în spațiile rurale. Aici profesorii sunt motivați, beneficiază de diferite cursuri, de toate materialele didactice, este mult mai interactiv modul de predare”.

Am mers la Ciutești – un sat în care timpul s-a oprit în loc. După câțiva kilometri cu drum pietruit și uitat de modernitate, am ajuns la gimnaziul din localitate. Când am ajuns noi, din întâmplare sau nu, clădirea n-avea nici căldură, nici lumină. Avea, în schimb, peste o sută de copii la ore. La intrare, o profesoară cu clopoțelul în mână îi anunță că pauza a luat sfârșit. 

Acum 13 ani, profesorul Mihai Țărnă s-a întors să predea în școala din sat. După facultate a ales să revină aici, acasă, în familie. Predă istoria, însă pentru a-și suplini numărul de ore și a primi cei 3.000 de lei, adică salariul minim, mai predă educație civică, educație tehnologică, muzică și educația plastică. Deci, cinci materii pentru 3 mii de lei.

Mihai Țărnă, profesor de istorie, satul Ciutești: „Un cadru didactic nu are 18 ore și neavând numărul de ore suntem nevoiți să ne recalificăm în alte domenii și să venim să predăm și alte discipline. În domeniul pedagogic, salariile sunt mizere. Cadrele didactice nu sunt satisfăcute la cerințele zilei de astăzi cu salariile pe care le primesc”.

Fiecare materie nouă înseamnă zeci de caracterizări și planificări completate zilnic. Într-un final toate ajung în arhiva școlii. Dar nici asta nu le asigură profesorilor un salariu decent. O zi nu le ajunge să completeze atâtea hârtii. Pentru a reuși să supraviețuiască, profesorii din mediul rural sunt nevoiți să se întrețină singuri cu muncile din gospodărie.

Mihai Țărnă, profesor de istorie, satul Ciutești: „Câteodată nu ne ajunge timp să ne pregătim pentru orele de curs din fiecare zi și suntem nevoiți să lucrăm la niște acte care sunt depozitate undeva și mă gândesc că nu le trebuiesc nimănui, vor sta prăfuite undeva și peste ani. Acasă, suntem nevoiți în situația în care suntem să creștem și animale și ne ia din timpul pe care ar fi trebuit să îl dedicăm școlii”.

La doar câțiva kilometri distanță, în Soltănești, școala din sat se confruntă cu aceeași lipsă de cadre didactice. Dumitru Postu predă geografie. Anul trecut, doi colegi de-ai săi au renunțat la funcții. Fără niciun fel de pregătire sau studii, dar pentru câteva sute de lei în plus, un profesor de geografie a trebuit să suplinească trei posturi. Acum mai predă educație tehnologică și sport. E trecut de a doua tinerețe și nu reușește să țină pasul cu elevii. Și el, și administrația așteaptă un cadru nou, pregătit. Până atunci, profesorul Țărnă reușește imposibilul.

Dumitru Postu, profesor de geografie, Soltănești: „Anii trec și parcă nu avem aceeași putere pe care o aveam odată. Acum, simt că obosesc. Vă spun cu mâna pe inimă că nu am ce ascunde. Am intrat în situație școlii, ca să acopăr golul, dar vă spun sincer, îmi vine foarte greu”.

Se hrănește mai mult cu pasiune, iar dorința de a le oferi copiilor din sat o educație îl motivează. Ani la rând, pentru a-și putea întreține familia, mergea la Moscova pe timp de vară, să facă muncă sezonieră. Dar vârsta și-a spus cuvântul, iar în ajutor i-a venit soția, care și-a găsit de lucru în Italia.

„V-am spus că soția mea este plecată peste hotare. Așa că moral și material ea mă susține pe mine. Vă spun sincer, salariul pe care l-am primit eu câțiva ani, îmi ajungea doar de pâine și ceai fără zahăr. Noi de asta am plecat, și eu și soția, să învețe copiii, să aibă cu ce învăța, mă întrebam: cum, chiar copiii mei să nu poate face o facultate?”

Acești profesori sunt un model de bună credință. Ani la rând, au găsit motivația de a continua să educe copiii Moldovei, chiar dacă acasă îi aștepta o adevărată luptă pentru existență. Cine se face vinovat de soarta lor? Incompetența statului. Sărăcia.

Valentin Crudu, șeful Direcției de Învățământ, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării: „Eu cred că timpurile se vor schimba foarte curând. Nu sunt sigur cât de mult o să crească salariul în următorii ani, dar eu sper că actuala guvernare va atrage atenția asupra motivării tinerilor specialiști. În cazul când n-o să reușim să găsim aceste pârghii de motivare, sunt și eu destul de sceptic cu privire la angajarea tinerilor specialiști”.

Autoritățile ne poartă de pe o zi pe alta cu speranța că timpurile se vor schimba. Până ne-o și demonstrează, în loc de educație, prosperitate și viitor, Moldova dezvoltă sărăcie și singurătate, iar nenumăratele lipsuri alungă oamenii.

Victoria Borodin, profesoară, Monpellier, Franța

Te-ai întoarce acasă, acum? Nu… Una pentru că aici am mult mai multe perpective să evoluez profesional. Pe tot parcursul vieții evoluezi, iar salariul ajunge la 7-8 mii. Aici poți să-ți permiți să strângi un ban, să cumperi o casă, un apartament. Acasă mă întorc și ce-I ofer copilului meu, 2.000 de lei?

Lucia Argint, doctor în istorie, profesor: „Tot mai des mă trezesc că mi-aș lua familia și-aș pleca, fiindcă nu văd până ce, în următorii ani, o lumină la capătul tunelului. Eu în fiecare zi caut un argument în plus să rămân în sistem. Nimic nu s-a schimbat”.

***

„Acest material a fost realizat cu suportul OPEN Media Hub în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană”