#FiiOaspeteleNostru, sărbătorește Crăciunul la Bunica într-un mod autentic moldovenesc

Sărbătorile de Crăciun petrecute la bunica sunt pline de magie. Sunt momentele frumoase când toată familia se adună împreună la masă, când peste geam ninge liniștit, în sobă trosnește lemnul, iar în casă e cald și miroase a copilărie.

Dacă ai trăit asemenea experiențe în copilărie sau ai vrea să simți feeria emoțiilor, Fii Oaspetele Nostru la Casa Karaman din satul Târnauca, Slobozia unde vei trăi o experiență autentică a sărbătorii de Crăciun.

Casa Karaman te invită să sărbătorim împreună un Crăciun ca la bunica. În ziua de sărbătoare, se va prepara năut cu rață la ceaun, friptură de porc, izvar ca la Târnauca, ceai din măceș cu mentă și miere, iar în cuptor se va coace vărzari (plăcintă) cu dovleac, crăciunei, hulubași pentru copilași, dar și multe alte delicii autentice.

Pe lângă toate acestea, gazdele sărbătorii pregătesc și un program artistic tradițional ce va cuprinde colinde interpretate de ansamblurile din regiune, jocul „Caprei” și confecționarea jucăriilor de brad. Alte tradiții la care poți lua parte sunt tăierea porcului și rugul de Crăciun.

Casa Karaman este o căsuță turistică, tradițională cu o istorie  de aproximativ o sută de ani, transmisă din generație în generație, care păstrează autenticitatea perioadei începutului secolului XX. Casa Karaman este o adevărată bijuterie istorică a satului Târnauca din raionul Slobozia, datorită faptului că păstrează obiecte străvechi,confecționate manual (covată, cociorvă, lopată, leasă, butoaie vechi, mobilier, lămpi, covoare etc.), precum și lucruri donate de familiile din comunitate cu scopul de a promova cultura și tradițiile străbune.

Pentru cei interesați biletul de intrare costă 50 de lei (care include și o băutură la alegere, o gustare și un cadou. Copii până la 12 ani beneficiază de intrare liberă.

Pentru a promova împreună ospitalitatea oamenilor și atracțiile turistice din Moldova vă invităm să folosiți hashtagul #BeOurGuest, (#FiiOaspeteleNostru) sau #VisitMoldova în comunicarea pe rețelele sociale. Aceasta va ajuta să sporim vizibilitatea campaniei și a patrimoniului țării noastre. Urmăriți desfășurarea campaniei și noutățile acesteia pe paginile rețelelor sociale ale brandului turistic de țară „Moldova: Descoperă căile vieții” pe Facebook și Instagram.

***

Acest material face parte din campania de promovare a Republicii Moldova „Fii Oaspetele Nostru” desfășurată sub egida brandului turistic de țară – Pomul Vieții. Campania este implementată de Asociația Națională pentru Turism Receptor, cu susținerea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei și a Ministerului Economiei și Infrastructurii a Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente