(doc) Declarația „Meat House”: Constatăm cu regret că imaginea și reputația noastră sunt supuse unor amenințări evidente

În ultimele câteva zile, Compania „Cardiax-Plus” SRL, fără să-și dorească acest lucru, a devenit un centru de interes sporit în câmpul mediatic autohton. Cu părere de rău, caracterul informațiilor lansate masiv în această perioadă nu provoacă decât îngrijorare: pe baza unor afirmații care nu au nimic în comun cu realitatea, activitatea companiei este prezentată într-o lumină defavorabilă.

Nu vrem să credem că avem de a face cu o campanie de discreditare premeditată, și mai dezagreabilă ni se pare ideea de a căuta eventuali răuvoitori în rândul celorlalte companii de pe piață. Mereu am fost și rămânem adepții concurenței deschise și oneste, bazate pe calitate și profesionalism. Totuși, constatăm cu regret că imaginea și reputația noastră sunt supuse unor amenințări evidente.

Chiar din momentul lansării pe piața mezelurilor și produselor din carne, Compania „Cardiax-Plus” SRL a urmărit să se impună în fața consumatorului prin calitatea produselor oferite. Calitatea impecabilă a devenit obiectivul nostru suprem, iar organizarea procesului de producție în conformitate cu normele și standardele de ultimă oră constituie direcția în care am investit cel mai mult.

Intreprinderea „Cardiax – Plus” SRL a fost fondată în anul 2000, la Chișinău, ca întreprindere mică, doar cu cinci lucrători. Eram ghidați de ambiția de a ne impune pe piața din Moldova ca producători de mezeluri de cea mai înaltă calitate, la nivelul exigențelor europene. În acest scop am studiat și am aplicat experiența și tehnologiile de ultimă oră folosite în țări ca: Germania, Franța, Italia, Cehia, Polonia și altele.

La procurarea utilajului, în care am investit cea mai mare parte a mijloacelor financiare, am optat pentru cele mai recunoscute branduri mondiale. Liniile de producție ale întreprinderii sunt dotate cu utilaje specializate ce corespund cerințelor sistemului internațional de siguranță a alimentelor ISO 22000.

certificat 1

certificat 2

certificat 3

Am acționat cu aceeași exigență sporită și la dezvoltarea sistemului de transportare a producției – logistica. Unitățile de transport ale companiei dispun de camere frigorifice speciale, acestea fiind zilnic igienizate cu substanțe specifice, iar ulterior supuse controlului sanitar de către medicul veterinar oficial din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Compania „Cardiax-Plus” SRL își selectează cu rigurozitate furnizorii de materie primă. Carnea folosită la fabricarea produselor noastre provine în exclusivitate de la producători autohtoni autorizați. În mod obligatoriu, fiecare partidă este însoțită de certificate de calitate și de avizul sanitar al medicului veterinar oficial din cadrul ANSA.

Fiecare partidă de producție finită este supusă controlului sanitar din partea medicului veterinar oficial din cadrul ANSA. La intervaluri de zece zile, expediem probe ale produselor noastre pentru testarea conformității la capitolul siguranța alimentelor. Calitatea produselor noastre este confirmată cu regularitate prin certificate de conformitate sanitară și tehnică. Întreprinderea „Cardiax-Plus” SRL este certificată în standardul internațional ISO 9001 pentru Sistemul de Management al Calității.

În timpul de față, marca „Meat House”  întrunește o varietate de peste 200 de produse, desfăcute în peste 3.000 de unități de comerț, dar și în rețeaua de magazine de firmă ale companiei. În prezent, întreprinderea are peste 350 de angajați. Lucrătorii implicați în procesul de producere sunt supuși cu regularitate examenelor medicale speciale. Din mijloacele Companiei, aceștia beneficiază de Polițe de asigurare de accidente, de îmbrăcăminte specială și de alimentație.

Specialiștii Companiei „Cardiax-Plus” SRL își actualizează cu regularitate cunoștințele și calificarea profesională în cadrul seminarelor și trainingurilor organizate în Moldova și în țările UE. Întreprinderea noastră este membru al Asociației producătorilor de produse din carne din RM.

„Cardiax-Plus” SRL se numără printre cei mai importanți contribuabili din țară. Compania noastră respectă cu strictețe legislația Republicii Moldova: în cei 17 ani de activitate nu a fost înregistrată nicio abatere de la legislație.

În prezent compania funcționează în regim normal, fără întreruperi sau alte abateri de la schema obișnuită, cu respectarea deplină a planurilor și volumelor de producție, a angajamentelor față de clienți și față de parteneri. Ca și mai înainte, fabricăm produse de bună calitate.

Compania „Cardiax-Plus” SRL exprimă recunoștință partenerilor și tuturor consumatorilor pentru alegere, pentru susținere și pentru încredere. Vă promitem că și de acum înainte vom munci la nivelul celor mai înalte standarde.

Avem planuri de realizat și proiecte noi de implementat, fiind convinși că rezultatele nu vă vor dezamăgi. Și vă mai spunem cu toată încrederea că și de acum încolo ne vom clădi reputația și bunul nume doar prin muncă, prin ceea ce știm și putem să facem.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente