Pentru al doilea an consecutiv, finewine.md realizează topul celor mai bune vinuri moldoveneşti ale anului 2017. În clasament au fost incluse vinuri care au fost lansate pe piață în 2017 (a nu se confunda cu roada acestui an). Mai mult decât atât, s-a luat în calcul atât vinul, cât și evoluția companiei sau influența pe piață.

Acest top nu este o comparație dintre vinuri (cu siguranță, sunt vinuri poate și mai bune), ci mai degrabă autorii doresc să ofere un răspuns la întrebarea: „ce mi-ai recomanda din vinurile noi?”.

#1. Cuvee de Purcari, Extra Brut Alb, Purcari

Fără îndoială, lansarea brandului Purcari în segmentul de vinuri spumante a fost una din marile noutăți ale sectorului în 2017, un moment demult așteptat. Purcari a făcut-o așa cum știe mai bine: cu un produs de mare calitate și cu un marketing pe măsură. Trei spumante noi marca Purcari, dintre care preferatul meu a fost Extra Brut. Produs după metoda clasică, fermentat secundar și maturat la sticlă 12 luni, din Chardonnay, Pinot Noir și Pinot Blanc, semnat de enologul francez Jerom Barret. Buchet proaspăt și expresiv, cu arome de citrice, completate în gust de note minerale și prospețime.

2. Sauvignon Blanc 2017, Gogu Winery

Intenția era de a include în acest top Sauvignon Blanc din roada anului 2016, marca Gogu Winery, dar mare a fost mirarea când am aflat că roada a fost integral vândută, iar în decembrie vinificatorul Ilie Gogu a uimit cu SB 2017 deja. Un vin făcut în stilul „new world”, exploziv în arome vegetale (nuanțe de coacăză, citrice, etc), un vin de medalie. Doar 500 de sticle, iar dacă autorul reușește să le vândă până la sfârșitul anului, cred că va fi un fel de record pentru Moldova când un vinificator vinde două roade într-un singur an. Nimic imposibil, Ilie Gogu ne-a uimit de-atâtea ori până acum!

3. Fumé Blanc 2016, Fautor Winery

Un altfel de Sauvignon Blanc, cu totul deosebit. Roada anului 2016, maturat în butoi de stejar șase luni. Un vin extrem de fin și plăcut, abundent în arome de fructe galbene, citrice și vanilie. Pentru persoane delicate. Ediție limitată. Acest vin a ajuns să fie exportat în Franța și are recenzii extrem de bune de acolo. Fautor a mai lansat în 2017 seria de vinuri 310 Altitudine și dacă nu eram constrâns la limita de zece vinuri, includeam și din acea gamă câteva bunătăți. Fautor merge ceas în ultimii doi ani și cred că noutățile bune mai urmează!

4. La Petite Sophie 2015, Gitana Winery

A doua ediție a acestui vin, după cea din 2013. Cupaj de Chardonnay, Fetească Regală și Riesling, maturat în baricuri timp de 4 luni. Cristalin, galben pai, cu nuanțe florale intense și note fine de vanilie. Un vin care se combină ideal cu cașcavaluri nobile sau paste cremoase. Gitana a mai lansat în 2017 seria Autograf, dintre care se remarcă un Chardonnay 2016 bombă, dar și o Fetească Regală extraordinară. La Ziua Vinului am gustat și Chardonnay din roada lui 2017 și cred că o să mai avem în curând un vin mare.

5. Cabernet Sauvignon Rose 2016, Mileștii Mici

Poate, una dintre cele mai mari și neașteptate surprize ale acestui top. Mileștii Mici a făcut în 2017 o piruetă extrem de elegantă în ceea ce ține de calitatea vinurilor. Rose-ul de o culoare pală, de Provence, a reușit să ia medalie de argint la București, dar și să impresioneze jurații de la concursul de rose-uri din Chișinău. Nuanțe fine de căpșuni, zmeură, un gust ușor și răcotitor. Dacă mai menționăm și prețul de 60 de lei, îi putem spune chiar bombă. Păcat că a fost scos pe piață abia în septembrie. Așa sau altfel, vom mai reveni cu siguranță la Mileștii Mici, că sunt și alte noutăți bune.

6. Roșu Împărat 2015, MinisTerrios

Era odată un Roșu Împărat… care l-a inspirat pe tânărul vinificator Dan Prisăcaru să facă un vin de poveste. Cupaj roșu complex, din Feteasca Neagră, Rara Neagră și Cabernet Sauvignon, asamblate în ordinea descrisă pe etichetă. Un vin din roada anului 2015, „născut în Republica Moldova pentru a inspira o lume întreagă”. Cabernetul a fost maturat 20 de luni; Rara Neagră – 8 luni; 50% din Feteasca Neagră nu a avut contact cu lemnul, iar cealaltă jumătate a stat 12 luni la butoi. Tare la caracter, arogant în arome, dar catifelat la straie. Parfum de cireașă amară, cu nuanțe fine de ciocolată, rodie și eucalipt.

7. Taraboste Cabernet Sauvignon 2014, Chateau Vartely

Taraboste nu are nevoie de prezentări, pentru că îl cunoaște lumea întreagă: din Orhei, până-n China, la propriu și figurat (este exportat aici). Un Cabernet Sauvignon clasic: cireșe negre, mure, prune afumate și vanilie. Maturat 18 luni în barrique francez. Taraboste este îmbuteliat doar în anii cu roade extrem de bune. Precedentul CS a fost în 2011. Roada din 2014 deja a fost vândută integral de către producător (grăbiți-vă, dacă îl mai găsiți în retail), sperăm că nu va trebui să așteptăm alți trei ani până apare un Taraboste la fel de bun. Vinul din 2014 are și potențial de păstrare, merită de pus pe câțiva ani la colecție.

8. Bad Boys 2016, Carpe Diem

Am avut fericita ocazie să degustăm acest vin înainte de lansare. Din start e clar că avem de a face cu unul din cele mai bune vinuri ale anului; nu trebuie să fii mare expert ca să-ți dai seamă de asta. Cupaj de Feteasca Neagră & Saperavi, 50% la 50%, roada anului 2016, maturat aproape 12 luni într-o combinație de butoi de stejar franțuzesc nou & barrique la a doua sau a treia folosință. Rubiniu închis, aproape negru, cu un buchet foarte complex: fructe negre, jam de prune, ciocolată și eucalipt. Buchetul este dublat de un gust complex, structurat, de lungă durată. Într-o haină nouă (eticheta anterioară era pe un fon alb), dar și turnat într-o sticlă grea. Semnat de vinificatorul Ion Luca, ce ne-a surprins în momentul în care te gândeai că nu mai poți fi uimit. Foarte bun!

9. Echinoctius 2014, Equinox

Când spui Constantin Stratan, subînțelegi „cele mai bune vinuri roșii”. Echinoctius 2014 — topul gamei, cupaj de Cabernet Sauvignon & Merlot & Rara Neagră. Fructe de pădure, cireșe negre și un stejar pronunțat: 2 ani de maturare la butoi! Mă gândeam: ce răbdare trebuie să ai ca vinificator să ții vinul la liniște 24 luni în butoi, când deja după primele 12 e clar că ai de a face cu o bombă. Echinoctius 2014 este pe cale de dispariție (a fost turnat într-o ediție limitată de cca 1.3 sticle) și ar fi mare păcat să nu o gustați. Un vin care îți învăluie papilele și te face să înțelegi simplu ce înseamnă vin extrem de bun. Ce etichetă simplă, dar cât de complex acest vin!

10. Amplius 2014, Cricova

Din prima degustare a acestui vin mi-a fost extrem de clar că va ajunge în top 10. Merlot 2014, sudul țării, struguri culeși la etapa de supra-coacere. Din octombrie până în februarie, strugurii au fost lăsați la stafidare, după care s-a făcut desciorchinarea manuală și presarea bobițelor. A urmat o fermentare îndelungată pe boștină, apoi maturarea timp de 24 de luni în butoaie de stejar de tip „Limousin” și învechirea la sticlă. O tehnologie similară vinurilor „Amarone”. Fructe de pădure, cireșe amare, vanilie și lemn. Dacă nu ați sesizat vreodată ce-i asta un post gust lung, încercați acest vin, o să vă fie extrem de clar. Un vin mare, care trebuie băut la ocazii rare.

Aici puteți vedea care au fost Top 10 vinuri ale anului 2016.