Zeci de ani, oamenii de știință caută markerii genetici ai orientării sexuale. Până la ora actuală, așa-zisa „genă gay” n-a putut fi depistată, dar grație unui un nou studiu care a fost publicat săptămâna trecută în Scientific Reports e posibil să schimbe regulile jocului: pentru prima dată, cercetătorii au identificat două gene care ar putea să joace un rol în dezvoltarea orientării sexuale masculine.

O echipă de cercetători, condusă de Alan Sanders de la Universitatea NorthShore, a comparat mostre de ADN colectate de la 1 077 de bărbați homosexuali și 1 231 bărbați heterosexuali de origini europene. Bărbații au fost clasificați pe grupe, atât în baza identității lor sexuale, cât și a scorurilor obținute pe scara Kinsey.
Oamenii de știință au scanat genomul fiecărei persoane și au găsit două gene, care păreau să difere în funcție de orientarea sexuală: una pe cromozomul 13, iar cealaltă pe cromozomul 14. Gena descoperită pe cromozomul 13 e deosebit de importantă, pentru că gena aia se exprimă într-o parte a creierului cunoscută ca diencefalon – o regiune despre care oamenii de știință au descoprit anterior că diferă ca dimensiuni la bărbații cu diferite orientări sexuale.

Gena de pe cromozomul al 14-lea este exprimată în principal în tiroidă. Unele studii au conchis că bărbații gay au un nivel mai ridicat al bolilor de tiroidă (în mod special sindromul Grave, care implică supraproducția de hormoni tiroidali), deci e cu-atât mai interesant că a fost identificată și această asociere genetică.

Deși aceste rezultate sunt fascinante, autorii studiului (Genome-Wide Association Study of Male Sexual Orientation) spun că „aceste potențiale legături pot fi cel mai bine caracterizate drept speculative.” Acest studiu a avut o serie de limitări, printre care una importantă – faptul că au fost studiați doar bărbați de origine europeană. De asemenea, mărimea eșantionului – deși poate să pară mare – e considerată modestă pentru o analiză genetică complexă. Ca atare, trebuie să reproducem aceste rezultate pe eșantioane mai mari și mai diverse înainte de a trage concluzii ferme. Dacă ne-a învățat ceva actuala „criză a reproducerii” din științe, e că n-ar trebui să ne concentrăm prea mult pe un singur studiu, pentru că rezultatele pozitive false pot să apară o dată sau din când în când.

Studiile epigenetice dezvăluie că există o interacțiune importantă între genele noastre și mediu. Factorii de mediu au potențialul de a activa și dezactiva anumite gene, la propriu. Asta înseamnă că nu toți cei care poartă „genele gay” o să fie neapărat gay. Cu alte cuvinte, probabil n-o să avem cum să prezicem orientarea sexuală a unei persoane din profilul său genetic.
De asemenea, studiul acesta nu spune nimic despre femei. Realitatea e că sexualitatea feminină n-a primit nici pe departe atâta atenție științifică precum cea masculină. Asta se datorează, probabil, parțial, faptului că femeile sunt mai fluide sexual. Concluzia asta a dus la caracterizarea frecventă – și problematică – a sexualității feminine drept inerent „complexă”. Însă studiile sugerează, într-adevăr, că și orientarea sexuală a femeilor are un fundament genetic.

Cercetătorii cred din ce în ce mai mult că s-ar putea să existe mai multe „tipuri” de homosexualitate și că fiecare tip s-ar putea să aibă un drum biologic diferit. Asta înseamnă că s-ar putea să fie mai multe gene implicate.Și doar pentru că studiile indică o legătură între gene și o anumită orientare sexuală, nu înseamnă neapărat că gena provoacă respectiva orientare. Mai important, chiar dacă descoperim o genă care joacă un rol cauzal, realitatea e că doi oameni ar putea fi purtători ai aceleiași gene, dar gena s-ar putea exprima în feluri diferite în fiecare dintre ei.

Întregul articol îl puteți citi AICI