(video) A câștigat concursul! Bogdan Zumbreanu va fi propus Parlamentului pentru funcția de director al CNA

Șeful Direcţiei urmărire penală a Centrul Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu, va fi propus Parlamentului pentru funcția de director al CNA. Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități a decis că din cei patru candidați rămași în concurs Bogdan Zumbreanu este cel mai potrivit pentru funcția de director CNA. Pentru candidatura acestuia au votat șapte deputați din opt prezenți la ședință.

„Noi nu ne aflăm sub controlul politic al nimănui, doar sub control Parlamentar. Da mă cunosc cu domnul Plahotniuc în cadrul unor audieri ce țin de atribuțiile de serviciu așa cum mă cunosc și cu alți concurenți politici. Este o onoare pentru mine să am așa contracandidați la funcția de director CNA. Îmi pasă de această instituție și din acest motiv mi-am propus candidatura”, a menționat Zumbreanu.

Precizăm că, pentru șefia CNA au fost admise patru dosare ale candidaților: Veaceslav Guțan, Sava Maimescu, Bogdan Zumbreanu și Igor Carlașuc. Adrian Moroi și Valentin Dogotari au fost respinși anterior de la concurs.

Potrivit Ziarul de Gardă, Bogdan Zumbreanu, şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul CNA, care a avut în 2016 un salariu lunar de aproximativ 17 mii de lei (206 mii de lei pe an), a obţinut alţi 7 mii de euro (140 de mii de lei) cu prilejul zilei de naştere a copilului. În acelaşi an, Zumbreanu raportează că a obţinut 15 mii de euro (300 de mii de lei) după rezilierea contractului de leasing pentru un automobil Hyundai Tucson, pe care-l achiziţionase în 2014. Cu un an mai devreme, la ziua sa de naştere, Zumbreanu a primit cadou o armă, cu o valoare de 149,5 mii de lei. Irina, soţia sa, de profesie medic stomatolog, a avut în 2016 venituri de 1710 lei de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

Aceasta a primit alţi 29 de mii de lei din indemnizaţia pentru naşterea copilului. În 2016, Zumbreanu, în urma unui contract de leasing semnat cu „BS-Leasing Grup”, a procurat, direct din salon, un Hyundai Tucson, fabricat în acelaşi an. Suma contractului de leasing este de 22,2 mii de euro, rata dobânzii de 8,9%, banii urmând să fie returnaţi până în 2019.

Soţii Zumbreanu sunt proprietarii unui apartament de 104 m.p., cumpărat în 2013 cu ajutorul unui credit ipotecar în valoare de 980 de mii de lei, acontat de la Victoriabank cu o rată a dobânzii de 8%, rată similiată cu cea a unui credit luat, tot în 2013, tot de la Victoriabank, de către preşedintele R. Moldova, Igor Dodon. Şeful de Direcţie de la CNA mai are o cotă de 1/5 dintr-un alt apartament, privatizat de familia sa în 1999, în sectorul Ciocana din Chişinău.

Bunul este gestionat de Bogdan Zumbreanu împreună cu părinţii săi, Feodot şi Victoria Zumbreanu. În prezent, părinţii lui Bogdan Zumbreanu deţin licenţe de avocat. Tatăl şefului de Direcţie de la CNA s-a judecat în 2012-2014 cu Banca de Economii a Moldovei, cerând despăgubiri morale de 200 de mii de lei, după ce instituţia financiară nu şi-ar fi onorat atribuţiile. În 2014, Curtea Supremă de Justiţie, printr-o decizie irevocabilă, a decis ca tatăl lui Bogdan Zumbreanu să primească o mie de lei ca şi prejudiciu moral şi alţi 4 mii de lei – prejudiciu material.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente