Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral a organizat recent prima conferință - „CICDE open talks”, un eveniment inedit în materie de instruire electorală, ce urmărește educarea publicului printr-o metodă neformală, interesantă, inovativă și captivantă în stilul prezentărilor TEDx.

Tematica primului eveniment„CICDE open talks” a fost „Democrația se învață – abordări inovative” la care au participat reprezentanți ai actorilor electorali, personalități active din țară și de peste hotare. Vorbitorii au fost tineri, studenți, masteranzi și profesori care motivează inclusiv prin exemplul propriu să participe la procesele decizionale.

Ioana Vatamanu-Margineanu, președinta Senatului Elevilor, Liceul Academiei de Științe a Moldovei a vorbit despre „Puterea elevului” pe care o au cei de la Liceul Academiei de Știință. „Ce e Senatul unui liceu? Chiar dacă DEX-ul ne spune că Senatul e format din profesori, noi ne-am obișnuit să ne gândim la elevi, atunci când spunem Senat. Și asta-i bine! Senatul, Parlamentul, Consiliu al Elevilor ori cum ar mai putea fi numit este un organ de autoconducere al elevilor. Aceasta le oferă școlarilor șansa de a participa la luarea deciziilor în privința propriei lor educații împreună cu profesorii ori administrația liceului.

Ba chiar mi se pare paradoxal ca elevii să nu fie ascultați atunci când vine vorba de propriul lor viitor…iar asta se întâmpla până nu demult. Senatul nu e responsabil doar de organizarea activităților distractive, ci el consultă, informează și identifică problemele semenilor, devenind o punte între elevi și administrația școlii, instituțiile municipale sau Minister.

Orice școală e, de fapt, o mică țară pentru elevii care își petrec acolo majoritatea timpului și unde își formează personalitatea. Ei bine, iată că în țărișoara în care învăț eu există un Parlament (Senatul format dintr-un partid ales de elevi), Guvernul (cu 12 departamente și câte un reprezentant din fiecare clasă (ex: dep. de cultură, instruire, mass-media, voluntariat, sport, justiție). Și dacă tot veni vorba de justițe, atunci profesorii ar putea fi un fel de Curtea Supremă”, a menționat Ioana.

Tânăra a vorbit despre sistemul care funcționează la ei la Liceu, campania electorală și ziua alegerilor pentru Președintele Senatului. Totul ca la carte.

„Echipa noastră se cheamă „236”. Sigur că v-ați dat seama de ce. Atâția elevi învață în Liceul Academiei de Științe a Moldovei. Și apoi sloganurile aveau o tentă psihologică, gen „236 de păreri contează” ori „236 de membri sunt în echipa noastră”.

Campania a durat o lună și a fost plină de evenimente organizate de cele două echipe. Ora 18 era oră de aur și uneori ne „băteam” pentru ora asta. Mă gândesc acum că dacă această campanie mai dura câteva luni, Liceul ar fi devenit un fel de PMAN. Evenimente peste evenimente. Noi am organizat o serie de jocuri intelectuale, un masterclass cu cineastul V.Mărgineanu și proiecția filmului „Nunta în Basarabia”. Am lansat un „Ce?Unde?Când?” jucat între licee, unde ne-am bucurat să avem 11 echipe din 5 școli. De fapt, asta e unul din principalele noastre obiective: să lăsăm ușa deschisă pentru orice elev din altă școală care vrea să participe la evenimentele noastră și să creem, așa, o mare familie a liceenilor”, a mai adăugat tânără.

Urmărește discursul integral în video de mai jos.

***

Eveniment realizat în cadrul Proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente” implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Olandei prin Programul Matra. Evenimentul organizat de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală și Parlamentul Republicii Moldova. Opiniile exprimate în cadrul evenimentului nu reflectă neapărat punctul de vedere al agențiilor USAID sau PNUD Moldova.