Oxana Domenti și-a depus mandatul de deputat la 7 decembrie 2017. Despre acest lucru a fost anunțat în cadrul ședinței Legislativului vicespeakerul Vladimir Vitiuc.

În discuție privată ea a declarat că părăsește politica pentru că mereu a susținut depolitizarea sectorului social și își va continua activitatea în acest domeniu, doar că nu în Parlament”, a declarat Vitiuc, scrie Deschide.md.

În perioada 2003-2009 Oxana Domenti a activat în calitate de consilier prezidențial pe probleme de dezvoltare socială. Din august 2009 a fost aleasă în calitate de deputat pe lista fracțiunii PCRM.

În perioada ianuarie 2015 – iulie 2017 a condus Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie. După ce a fost înlocuită în această postură de democrata Valentina Buliga, Domenti s-a retras în Comisia economie, buget și finanțe.

Mandatul de deputat urmează să îi revină următorului candidat supleant. Este vorba despre ex-ministrul Justiției, preşedinte al Comisiei de Control al Fişierelor din cadrul Interpol, Vitalie Pîrlog.