Pe 1 decembrie, la Uptown, Zina Zen și-a lansat cea de-a patra carte, de această dată una de poezii, intitulată „Labirint”. Echipa #diez a fost la eveniment și a cules câte ceva din cele văzute, auzite și simțite.

Dacă anul trecut a fost frig și întuneric, anul acesta am ajuns plouată.
Dacă anul trecut titlul era un număr, anul acesta numerele-s în loc de titluri.
Vorba mamei autoarei: așa un nume frumos ți-am pus și când colo, Zina…

Zina Zen poate stârni o burniță în suflet și până a apuca să-i citești cartea, despre șiroaiele care urmează după poate vom afla din postări, share-uri sau ascultând discuțiile altora într-un troleibuz sau stând sub același acoperiș de la staţie în așteptarea acestuia. 24. Troleibuzul 24, poezia 24 și așa poți să te joci până îți ieși din minți sau din labirint – fiecare cu norocul lui, de la Zina doar un ghem pentru toți.

Zina nu a pus titluri la poezii. Nu le-a pus pentru că e greu să găsești firul roșu al unei poezii, versul, cuvântul potrivit, mai pe scurt matincă* din lene. În schimb Zina a lansat o joacă. O joacă pentru oameni singuri, care caută semne începând cu ferestrele în care arde lumina și terminând cu urmele rămase de la tencuiala căzută de pe tavan.

Un număr de telefon și ai un roman. Numărul biletelor de la concertul în care tăcerea striga mai tare ca vocalistul sau suma de bani întinsă ca să ajungi acasă cu bine, pentru că „ai grijă de tine”.

Număram într-o noapte,
De la zero la șapte.
De la șapte la zece,
„Nu-i n
imic, las-că trece”.

Zina scrie simplu, undeva chiar cu un babe, al dente sau Show must go on. Versuri fără transcendență abisală în neantul metafizic. Ea lasă versurile să fie așa cum le simte, dacă-s al dente, înseamnă că așa trebuie să fie, așa-s mai bune.

În versurile Zinei se simte o resemnare. Sună cam trist, dar e un fel de resemnare aninată de „dacă-i dat – o să fie”. O resemnare care nu stă sub ploaie, ci învelită într-o pătură flaușată, netezind suprafața netedă a unghiilor vopsite perfect. O resemnare copilărească, adică nu de-adevăratelea.

La prezentarea cărții a fost prezentă mama Nicoletei, Eugenia Brânză. Dintr-o scurtă discuție cu ea am înțeles că mama e cea care a învățat-o să iubească, iar în părinții ei vede ceea ce și-ar dori să găsească și ea.

„Eu am trăit la casa de copii și nu am avut dragostea aceasta de mamă, m-am străduit mereu ca ele să simtă că sunt iubite. Poate nu o ziceam în fiecare zi, dar o înțelegeau prin gesturi. Ea mă protejează. Când am întrebat-o de unde a învățat lucrul acesta, ea a zis: de la tine.

Când am întrebat-o pe autoare de ce a rămas totuși la varianta „Labirint”, mi-a zis că l-a ales aparent întâmplător, dar, de fapt, e o stare.
E un amestec de stări, de confuzii, de drumuri, până la urmă noi căutăm o ieșire din labirint. Și trebuie să fim atenți să găsim ieșirea cea corectă, nu neapărat cea mai apropiată.

Evenimentul a fost moderat de Dumitru Marian, iar mai mulți prieteni, invitați ai Zinei, au vorbit despre noua carte, despre relația lor cu autoarea ei.

Sorina Ștefârță
Aș dori să o invit pe Zina la o întâlnire cu studenții ca să le zică să nu se teamă de stări. Zina este o persoană care nu se teme să ne spună despre stările ei. Zina ne învață să nu ne temem să fim periodic vulnerabili (evident, nu permanent).

 

IMG_4177

Cristian Saulea
Dacă Dumnezeu ar exista, cred că el ar fi poezie.
Mie îmi plac poeziile ușoare. Ușoare zic de stilul în care sunt scrise. Deși e ciudat, pentru că Nicoleta descrie niște stări atât de comple
xe, încât unor oameni nu le ajung romane de ani de zile ca să le descrie.
Faptul că nu a pus titlurile este și mai fain, pentru că lasă cititorul singur să decidă care parte din poezie o să fie titlu.

 

IMG_4205

Eugenia Brânză (mama Zinei Zen)
Vreau să te văd fericită. Vreau să ieși din labirint.
Nicoleta de mică scria poezii. Era un copil special, foarte sentimentală, parcă era pregătită pentru a scrie.
Am încurajat-o tot timpul să scrie. Un pic mi-a fost greu să înțeleg curajul acesta de a-și deschide sufletul în fața cititorului. Mai apoi, citind cărțile ei, am înțeles că e pe drumul cel drept și face ce vrea.
Eu știu că ea iubește, știu că are decepții, dar așa e viața.
Ea mi-a zis că o să fie fericită
, cu de toate, familie, rude, casă… și eu o cred.
Sunt o mamă mândră de copiii ei.

 

IMG_4246

Igor Guzun
Cred că, cărțile pe care le scriem noi, pe care le dăruim altora ne ajută să fim mai buni. „Oameni buni” în Moldova este nu doar o apreciere, dar și un strigăt de disperare…

IMG_4263

Zina ne îndeamnă să căutăm ieșirea din labirint. Cuvântul ei preferat este „depinde”.
Așa că depinde… poate să trăiești în labirint tot nu e rău… Nu e neapărat să fii monstru. Se spune că fiecare trebuie să-și crească și îngrijească propria grădină. Există grădini labirint. Poate nu-i neapărat greșit să trăiești într-o grădină labirint, să te plimbi fără să cauți, să ai locuri iubite, la urma urmei el de tine depinde sau, mai exact, într-o oarecare măsură e creația ta. Fără tine nu-i nici el.