Vești bune pentru profesorii din Moldova. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a definitivat proiectul de lege ce prevede reducerea documentelor pe care cadrele didactice trebuie să le completeze. Astfel, potrivit „Nomenclatorului tipurilor de documentație școlară și rapoarte în învățământul general”, în viitor cadrele didactice vor avea de completat doar câteva acte, spre deosebire de 190 cum prevede legislația în prezent.

Portalul Deschide.md scrie, cu referire la noul proiect, că profesorul la clasă trebuie să dețină două documente, să elaboreze Portofoliul profesorului, care include patru documente și să completeze catalogul școlar. Totodată, acesta va fi obligat să prezinte conducerii instituției două rapoarte la disciplina de studiu predată.

Diriginții de clasă, potrivit proiectului, vor trebui să dețină două documente, să elaboreze Portofoliul clasei ce include cinci documente și să completeze șase documente.

Documentul are drept scop debirocratizarea activității cadrelor didactice și prevede, de asemenea, reducerea documentelor pe care trebuie să le completeze directorii adjuncți pentru instruire, pentru educație, pentru gospodărie, dar și directorii instituțiilor de învățământ.

Reamintim că inițiativa de reducere a presiunii birocratice asupra cadrelor didactice a fost înaintată de către liderul PDM, Vlad Plahotniuc. Acesta a cerut reprezentanților formațiunii din Guvern să inițieze o amplă metodă de reformare a sistemului educațional, astfel încât atât elevii, cât și profesorii să se poată concentra mai mult pe procesul de învățământ.