Petreceți timpul util și plăcut. Trei spectacole inedite vor fi jucate în acest weekend la Teatrul Național Eugene Ionesco 

Chirita

Vă invităm să vă relaxați și să petreceți timpul util și plăcut, vizionând trei spectacole de excepție la acest final de săptămână. La Teatrul Național „Eugene Ionesco” puteți găsi ceva pe placul dumneavoastră, indiferent dacă doriți să vedeți o dramă, un monospectacol sau o comedie mult îndrăgită.

Vineri, 8 decembrie, „Woyzeck”

Woyzeck1

Woyzeck este un spectacol care are drept subiect povestea unei crime, a unui soldat torturat de mediul în care trăiește. Această dramă îl prezintă pe actorul Tudor Țurcan ca fiind cel dintâi anti-erou al modernității teatrale, un om banal, lipsit de măreție, incapabil chiar de verbalizarea propriilor dileme, însă ideea pe care încearcă să o comunice spectacolul este cea potrivit căreia, viața este o posibilitate.

Sâmbătă, 9 decembrie, „Ultima noapte la Madrid”

Ultima noapte la Madrid 2

Monospectacolul este un amalgam de emoții care oscilează de la tristețe la bucurie. Pe parcursul a 90 de minute veți putea urmări viaţa interioară a ultimei soţii a lui Pablo Picasso, femeia care a trăit atât decepția, cât și succesul. Spectacolul este de o încărcatură emoțională deosebită, care trezește stări afective de durată.

Vineri, 10 noiembrie, „Chiriţa în provincie”

chirita

Coana Chirița vă va face să râdeți pe cinste, iar pentru a vă transpune în atmosfera vremii, la sfârșitul spectacolului veți avea ocazia să vă delectați cu vin domnesc și plăcinte.

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco.

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iticket.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Stela Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente