Peste 25.000 de oameni sunt și cetățeni în Asgardia, prima națiune spațială. Cum vă puteți înscrie

Peste 25.000 de mii de oameni, cetățeni din toate țările Uniunii Europene, au fost recunoscuți drept cetățeni ai ”națiunii spațiale” Asgardia.

Națiunea virtuală a fost fondată în octombrie 2016 de către cercetătorul rus dr. Igor Ashurbeyli și, în prezent, are peste 143.000 de cetățeni în lumea întreagă.

Asgardia – care poartă numele unui oraș aflat în cer din mitologia nordică – se descrie ca fiind „un proiect global, unificator și umanitar”. Principiile națiunii includ folosirea pașnică a spațiului și protejarea planetei Pământ.

La începutul lui noiembrie a fost lansat satelitul Asgardia-1, care a dus toate datele cetățenilor noii națiuni în spațiu, alături de drapelul și constituția acesteia.

Ashurbeyli (54 de ani) este și un om de afaceri de succes. Născut la Baku, în Azerbaidjan, el este singurul finanțator al Asgardiei și șef al statului. Proiectul Asgardia dorește să se finanțeze pe viitor cu ajutorul unor campanii de crowdfunding.

Cei mai numeroși membri ai Asgardiei sunt americanii, turcii și chinezii, însă și europenii s-au înscris în număr mare. Printre cei 25.000 de cetățeni ai Uniunii Europene din Asgardia sunt și 764 de români, pe locul 9 din UE, înaintea Suediei, Olandei, Croației, Portugaliei sau Ungariei.

Oricine are peste 18 ani și o adresă de email are dreptul să se alăture Asgardiei, singura cerință suplimentară fiind respectarea constituției acestei națiuni. Asgardia dorește ca, în viitor, să creeze platforme habitabile, pe orbita Pământului.

Principalul obiectiv al Asgardiei este să fie recunoscută de către Națiunile Unite. Cererea Asgardiei trebuie să fie aprobată de Consiliul de Securitate al ONU, iar apoi să primească două treimi din voturile Adunării Generale.

Pe lângă colonia de pe orbita Pământului, asgardienii doresc să pună la punct un sistem de protecție în fața asteroizilor, cât și o bază pe Lună.

Vă puteți înscrie în națiunea spațială Asgardia aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente