Rusia ar putea fi exclusă de la Jocurile Olimpice din 2018. CIO urmează să ia o decizie

Sochi 2014 Winter Olympic Games, Russia – 22 Feb 2014
Foto: Mandatory Credit: Photo by Markku Ulander/REX Shutterstock (3592300a) Women's 30 km Mass Free Start - Norway's Therese Johaug, Marit Bjoergen and Kristin Steira Sochi 2014 Winter Olympic Games, Russia - 22 Feb 2014

Comitetul Executiv al CIO va anunța pe 5 decembrie la Lausanne dacă sportivii ruși vor putea participa la Jocurile Olimpice de iarnă din 2018 de la PyeongChang (Coreea de Sud), relatează agerpres.ro

Forul executiv al CIO se reunește în zilele de 5 și 6 decembrie și va lua o decizie în privința Rusiei pe baza concluziilor prezentate de diverse comisii create pentru a investiga posibilul dopaj sprijinit de stat în această țară, așa cum susține raportul elaborat de avocatul Richard McLaren, la cererea Agenției Mondiale Antidoping (AMA/WADA).

CIO a deschis propria investigație și a audiat 28 de sportivi ruși în cadrul comisiei de disciplină prezidată de elvețianul Denis Oswald. Concluziile unei alte comisii a CIO, înființată în iulie 2016 și prezidată de elvețianul Samuel Schmid, vor fi determinante pentru soarta Rusiei la JO 2018.

Joi, Agenția Mondială Antidoping a menținut suspendarea agenției antidoping din Rusia, din cauză că nu a îndeplinit exigențele de acceptare publică a concluziilor raportului McLaren și guvernul nu a permis accesul la toate probele și datele păstrate în laboratorul moscovit, care sunt obiectul unei investigații federale.

Raportul McLaren a acuzat Rusia că a promovat dopajul și a estimat că mii de sportivi au eludat sistemul antidoping între 2011 și 2015, afirmații negate de guvernul rus.

CIO a confirmat că decizia în privința sportivilor ruși va fi anunțată în seara zilei de 5 decembrie, într-o conferință de presă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente