Fotograful Denis Chicu a decis să redea starea de spirit, dispoziţia şi caracterul femeii din Moldova dimineaţa în cadrul proiectului fotografic „Dimineți cu Aromă de Cafea”. Toate persoanele au fost fotografiate între orele 06:00 şi 08:00 dimineaţa.
„Mereu am fost de părerea că cea mai frumoasă, reală, adevărată, femeia este dimineața. În acele prime clipe când abia s-a trezit. Nu știam și mă tot gândeam cum să redau această frumusețe căci nici o femeie nu va dori o sesiune foto la 07:00 dimineața, așa mi-a venit ideea cu Cafeaua de Dimineață. Fiecare femeie când auzea propunerea mea, erau socate și îmi spuneau că sunt un nebun de legat. Cum adică să le fotografiez dimineața si încă fără machiaj. Până în final toate au fost de acord, prin faptul că erau foarte curioase ce o sa iasă. Unele din aceste femei, au avut emotii până în momentul lansării proiectului” spune Denis Chicu pentru echipa #diez.
Dimineți cu Aromă de Cafea