Studenții masteranzi sau doctoranzi, interesați de științe politice, relații internaționale, semiotică, drept, studii regionale sau culturale pot participa la o școală de iarnă în Kääriku, Estonia.

Școala de iarnă este organizată de Universitatea din Tartu și Școala superioară de economie din Moscova. Tema școlii este PEOPLE AND TERRITORIES: Biopower and Geopolitics in the Black Sea and the Caucasus”Școala este parte a proiectului internațional „Escape from Modernity”, care organizează școli sezoniere în mai multe orașe europene.

Evenimentul va avea loc în perioada 11 – 17 februarie, în Kääriku, Estonia. Acesta va explora diversele dimensiuni ale puterii, relaționându-le cu politicile interne și externe ale celor mai influente țări. La nivel geografic, accentul va fi pus pe regiunile din jurul Mării Negre și a Munților Caucaz.

Informație detaliată despre program puteți găsi aici.

Limba de lucru este engleza. Diploma obținută în urma școlii valorează 4 credite ECTS.

Costuri: Participanții trebuie să-și achite costurile de călătorie și cazare. Organizatorii asigură mesele, transportarea locală, materialele educaționale folosite.

 

Pentru înscriere, trimite CV-ul și o scrisoare de motivare pe adresa [email protected] (Olena Solohub). Termenul limită pentru înscriere este 15 noiembrie, 2017.