8 locuri memorabile din Barcelona în care au fost realizate filmările la „Trei metri deasupra cerului”

kinopoisk.ru
Foto: Pinterest

Filmul spaniol „Trei metri deasupra cerului”, regizat de Fernando Gonzalez Molina, cu Mario Casas și Maria Valverde în rolurile principale, a fost lansat în 2010 și a devenit popular în Europa și America Latină, având încasări totale de peste 13 milioane de dolari. Filmul a fost inspirat de romanul omonim al scriitorului italian Federico Moccia, tradus în limba română la Editura Bestseller.

Pentru filmările ecranizării „Trei metri deasupra cerului” au fost alese câteva orașe din regiunea spaniolă Catalonia. Acestea sunt: Barcelona, Sant Adrià del Besós, Hospitalet de Llobregat, St. Feliu de Guixols, St. Cristina d’Aro, Argentona, Teià și Canet de Mar.

Școala la care merge Babi se numește Pia de Sarria și se află în Barcelona. În apropierea școlii, pe strada Carulla 57, se află casa lui Babi.

scoala

Drept locație pentru competițiile de rezistență și întâlnirile de noapte ale băieților a fost ales un loc din apropierea Castelului Torre Baro. Mirador de Torre Baro este vizitat de turiștii care doresc să vadă Barcelona de la înălțime și să admire panorama orașului și a împrejurimilor. Construcția din vârful acestui punct se numește Castell de Torre Baro, care de fapt nu este un castel, așa cum sugerează denumirea lui. În anul 1900 a început construcția clădirii și urma să fie hotel, dar atunci lucrările n-au fost duse până la capăt. Recent, Castell de Torre Baro a fost restaurat și în prezent este deschis pentru vizitatori.

torre baro

Prima întâlnire dintre Step (Hache) și Babi a fost filmată pe Muntaner, stradă pe care se află casa în care a locuit cu ceva timp în urmă cântăreața columbiană Shakira împreună cu soțul ei, fotbalistul spaniol Gerard Pique.

Clubul de noapte Razzmatazz din Barcelona, unde a fost filmat dansul senzual al lui Step (Hache) cu Babi și primul lor sărut, este puțin diferit decât a apărut în film. În realitate, scena este acoperită cu o prelată dacă în local nu are loc vreun concert. Iar cântecul grupului catalan Dorian din film, mai poate fi auzit și acum la Razzmatazz.

dansul

Procesul de judecată al lui Step (Hache) a avut loc în sala unui oficiu poștal care face parte din patrimoniul istoric și artistic al Barcelonei și datează din anul 1929.

Portul din Barcelona este locul unde au fost filmate diferite secvențe cu  întrecerile motocicliștilor.

băieții

​Coloana  pe care Step (Hache) a scris „Eu și tu… Trei metri deasupra cerului” este a podului Vallcarca, iar inscripția graffitti a fost făcută la montaj, deoarece, având statut de monument istoric, pe pod sunt interzise inscripțiile de orice fel.

podul

În film există și elemente mai puțin obișnuite, cum ar fi cabina telefonică din vecinătatea casei lui Babi, ce pare a fi luată de pe o stradă londoneză și plasată în mijlocul Barcelonei. Mai sunt și momente pentru care este imposibil de stabilit locațiile reale din cauza succesiunii rapide a evenimentelor, dar acest lucru se datorează magiei lumii cinematografice.

3msc3

Romanul „Trei metri deasupra cerului” de Federico Moccia a fost tradus în limba română la Editura Bestseller și poate fi comandat online pe www.bestseller.md cu livrare gratis în Republica Moldova și peste hotare.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente