Așa cum există romane de dragoste care rămân pentru mult timp în mintea cititorului, există și filme romantice ale căror subiect impresionează atât de mult, încât nu pot fi uitate. Pornind de la îmbinarea celor două idei, Librăria Bestseller a alcătuit o listă cu 7 drame romantice care au fost inspirate din cărți de dragoste contemporane.

1. „Tres metros sobre el cielo” – „Trei metri deasupra cerului”

tres metros sobre el cielo
„Tres metros sobre el cielo” – „Trei metri deasupra cerului” este un film inspirat de romanul italian „Tre metri sopra il cielo” al scriitorului Federico Moccia. Drama romantică incredibil de emoționantă spune povestea a doi tineri care fac parte din lumi total diferite: Babi (Maria Valverde), o elevă exemplară la o școală privată și un tip pe nume Hugo Oliviera (Mario Casas), dar pe care toți îl strigă Hache.
Deși la început cei doi nu se suportă, deoarece Babi face parte dintr-o clasă superioară lui Hache, iar acesta este pasionat de motociclete, curse și viteză, într-un final între cei doi se va înfiripa sentimentul de dragoste, deși această iubire nu este pe placul părinților lui Babi. Totuși, Babi și Hache ajung inevitabil să trăiască o poveste de dragoste nebună, cu toate că nimeni nu i-ar fi văzut vreodată împreună.
Cartea „Trei metri deasupra cerului” de Federico Moccia a fost tradusă în limba română la Editura Bestseller și poate fi comandată online pe www.bestseller.md cu o reducere de 30% și livrare gratis în Republica Moldova și peste hotare.

2. „Never Let Me Go” – „Să nu mă părăsești”

never let me go
„Never Let Me Go” – „Să nu mă părăsești” – un film bazat pe cartea cu același titlu de Kazuo Ishiguro, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură 2017, și prezintă o poveste emoționantă despre iubire, pierderi și adevăruri ascunse, căutând răspunsul la întrebarea: ce anume ne face umani? Kathy, Tommy și Ruth trăiesc într-o lume distopică, ei petrecându-și copilăria la Hailsham, un aparent idilic internat englezesc. Când devin tineri adulți ei părăsesc adăpostul școlii și adevărul despre destinul lor le este dezvăluit, ei trebuie să înfrunte atât puternicile sentimente de iubire, gelozie și trădare care amenință să îi despartă, cât și teribila soartă ce îi așteaptă.

3. „Eat, Pray, Love” – „Mănâncă, Roagă-te, Iubește”

eat pray

„Eat, Pray, Love” – „Mănâncă, Roagă-te, Iubește” este film un lansat în 2010 bazat pe romanul omonim al scriitoarei americane Elizabeth Gilbert.
Aflată la răscruce de drumuri, după divorț, Liz Gilbert (Julia Roberts) își ia un an de pauză de la slujbă și ca niciodată, se decide să evadeze din viața sa obișnuită și confortabilă, riscând totul numai pentru a-și schimba viața.
În timpul călătoriei sale prin locuri exotice minunate, ea se bucură de experiențe simple cum ar fi să mănânce mâncare italienească în Italia, să se roage în India, și la final, să se bucure în mod neașteptat de pacea și echilibrul unei iubiri, în Bali. Inspirat după o poveste adevărată, „Mănâncă, Roagă-te, Iubește” dovedește că există mai multe feluri în care poți să rupi monotonia pornind să vezi lumea.

Romanul „Mănâncă, Roagă-te, Iubește” de Elizabeth Gilbert poate fi comandat pe www.bestseller.md.

4. „One Day” – „O zi”

one day
„One Day” – „O zi” este o dramă romantică regizată de Lone Scherfig, adaptarea pentru marele ecran aparţinându-i lui David Nicholls, după romanul său, „O zi”. Fiind împreună o singură zi, pe 15 iulie 1988, ziua absolvirii facultăţii, între Emma Morley (Anne Hathaway) şi Dexter Mayhew (Jim Sturgess ) se înfiripă o prietenie care va dura o viaţă. În cele două decenii care au urmat, cei doi îşi trăiesc relaţia prin intermediul mai multor zile de 15 iulie.
Împreună sau separat, Dex şi Em sunt prieteni la bine şi la greu, cu speranţe şi vise năruite, cu clipe fericite sau cu lacrimi în ochi. Undeva de-a lungul acestei călătorii, cei doi îşi dau seama că ceea ce căutau şi sperau fusese acolo pentru ei dintotdeauna. Pe măsură ce semnificaţia acelei zile din 1988 li se dezvăluie, ce doi încep să priceapă natura iubirii şi a vieţii.

5. „The Best of Me” – „Cel mai de preț cadou”

the best of me

„The Best of Me” – „Cel mai de preț cadou” este ecranizarea romanului omonim scris de Nicholas Sparks.
Amanda și Dawson au fost îndrăgostiți în perioada liceului, dar s-au despărțit și au pornit pe drumuri separate în viață. Atunci când revin în localitatea de baștină pentru a participa la o înmormântare, flacăra pasiunii se reaprinde între ei, amândoi fiind forțați să se confrunte cu alegerile greșite pe care le-au făcut în trecut, în speranța că un viitor împreună nu reprezintă o utopie.

Romanul „Cel mai de preț cadou” de Nicholas Sparks poate fi comandat pe www.bestseller.md.

6. „Me Before You” – „Înainte să te cunosc”

me before you

„Me Before You” – „Înainte să te cunosc” inspirat din bestsellerul scriitoarei engleze JoJo Moyes, urmărește povestea lui Lou, o tânără lipsită de perspective, și a lui Will, un bărbat de succes ajuns în scaunul cu rotile după un accident. Will simte că nu mai are pentru ce să trăiască până când o angajează pe Lou ca infirmieră. Pentru a-i dovedi că viața merită trăită, Lou îl ajută să se îndrepte, împreună, către mai multe aventuri.

7. The Light Between Oceans” – „Lumina dintre oceane”

the light between oceans

Filmul „The Light Between Oceans” – „Lumina dintre oceane” are la bază romanul scris de M.L. Stedman și relatează o devastatoare poveste de iubire într-o lume fără răspunsuri sigure.
După patru ani de coșmar petrecuți pe fronturile Primului Război Mondial, Tom Sherbourne se întoarce în țara natală, Australia, angajându-se paznic de far pe Ianus Rock, o insulă aflată la distanță de o jumătate de zi de coastă. Izolați de restul lumii, Tom și frumoasa lui soție, Isabel, încearcă zadarnic să devină părinți. Când orice speranță părea pierdută, pe țărm eșuează o barcă ducând un cadavru și un nou-născut. Încălcându-și principiile, Tom și Isabel decid să păstreze copilul, considerându-l un dar de la Dumnezeu. După doi ani, când se întorc pe continent, descoperă că hotărârea luată le-a schimbat iremediabil destinele.