Bodyform a lansat un spot pentru absorbante în care figurează un lichid roșu, asemănător sângelui, și nu albastru.

Săptămâna trecută, compania Bodyform a lansat un spot la absorbante cu care își propune să înlăture mai multe tabu-uri legate de ciclul menstrual, relatează bbc.
Este pentru prima oară în istoria publicității video la absorbante când în reprezentarea ciclului menstrual, în locul lichidului albastru, este folosit unul roșu, foarte asemănător sângelui.
În spotul Bodyform figurează o femeie ce face duș, iar pe coapsa acesteia se prelinge sânge, un bărbat ce cumpără absorbante, o femeie în piscină și, totodată, „tradiționalul” experiment ce demonstrează capacitatea de absorbție a produsului.

Potrivit unei cercetări realizate de companie, 74% dintre oameni ar dori să vadă în publicitate o reprezentare mai onestă, reală a acestui proces fiziologic.

Amintim că anul trecut Bodyform a lansat un spot în care erau prezentate mai multe femei practicând diferite tipuri de sport cum ar fi ciclismul, boxul sau surfingul. Eroinele spotului erau murdare de sânge și glod.

Conform Bodyform, scopul campaniilor lansate este de a distruge tabu-urile legate de menstruație și de a convinge societatea că odată ce e un proces fiziologic normal, firesc și imaginile cu sânge ar trebui să fie perceput ca ceva normal.