Cel mai important eveniment coral din spațiul estic la o nouă ediție. Vezi programul Festivalul Internațional Coral „A ruginit frunza din vii”

13433140_1323770877652126_492306556430094963_o

Luna octombrie ne surprinde cu o multitudine de festivaluri. De aceea, nici nu e de mirare că avem și o sărbătoare dedicată muzicii corale. În cadrul celei de-a IX-a ediții vor participa 22 de ansambluri corale, un număr record până acum, și își vor face apariția dirijori din Polonia, Slovacia, România, Ucraina, Letonia, Macedonia, Rusia și Republica Moldova. Va fi o platformă ce va reuni peste 700 de coriști.

Festivalul Internațional Coral „A ruginit frunza din vii” de anul acesta este dedicat compozitorului și dirijorului Victor Creangă.

„Evenimentul are drept scop promovarea artei muzicale corale pe plan naţional şi internaţional.” a menționat Elena Marian, preşedinta Asociaţiei Muzical-Corale din R. Moldova, în cadrul unei conferințe de presă de prezentare a evenimentului.

Potrivit organizatorilor, în competiţie vor participa patru categorii de formaţii: coruri de copii, de tineret, mixte, coruri de cameră şi ansambluri vocale. Pe 21 octombrie, la ora 18.00, la Palatul Republicii participanţii la festival vor susţine un spectacol de muzică naţională. Pe 22 octombrie, formaţiile corale vor interpreta muzică sacră în mai multe biserici din municipiul Chişinău. În aceeaşi zi, la ora 18.00, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” va avea loc Gala Laureaţilor Festivalului Internaţional „A ruginit frunza din vii”.

Competiţia va fi jurizată de un juriu în frunte cu dirijorul Valentina Bolduratu.

Deschiderea oficială a Festivalului Internațional Coral „A ruginit frunza din vii” va avea loc pe 19 octombrie, la ora 18.00, în incinta Teatrului de Revistă „Ginta Latină”, iar concursul propriu-zis – pe 20 octombrie, începând cu ora 11.00, la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.

Bugetul Festivalului este de circa un milion de lei.

Programul festivalului îl găsiți aici.

*

Prima ediţie a Festivalului-Concurs Internaţional de Muzică Corală „A  ruginit frunza din vii” a avut loc în 2007. Evenimentul este organizat de Asociația Muzical-Corală din Moldova cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Parteneri: Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Mitropolia Moldovei şi alte instituții.

Autoare: Elena Plămădeală

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente