(video) Ion Andronache combate miturile legate de botez. Iată ce spune vloggerul

Ion Andronache

Ion Andronache, autorul vloggului Ortodoxia – „pentru că așa trebuie” a publicat un nou video. De această dată, tânărul explică miturile legate de botez și diverse practici nocive (partea 3-a). În videoul de mai jos puteți afla cum explică și de ce încă persistă aceste mituri în mintea oamenilor.

La scurt timp după lansarea primelor două serii despre miturile botezului, Ion Andronache a publicat și a treia parte despre acest subiect. „În jurul botezului s-au împletit mai multe obiceiuri și practici nocive despre care eu astăzi voi vorbi”.

#1. Mamele sunt impuse să stea în pridvorul bisericii și să asculte slujba botezului

„Ele sunt mame și printr-un efort enorm au adus la viață pe copilul lor. Și anume mama este cea mai potrivită persoană ca să țină în brațe pe copilul non-născut la botez. Mai ales că și copilului îi este mai bine în brațele mamei. Nu poate fi vorba despre vreo necurăție. Dar, totuși, dacă preotul insistă să săvârșească acea slujbă specială, care în popor se numește Molitva Mamei, chiar dacă nu au trecut acele 40 de zile de la naștere. Și din acel moment mama poate intra în biserică și chiar să se împărtășească”, spune Ion Andronache.

#2. Pruncul lăsat jos

„Există o practică că după ce copilul a fost încrăștinat, preotul îl duce spre altar, iar apoi îl pune jos, ci nu în brațele părinților. Copilul nu este un obiect, este o creație a lui Dumnezeu, cel pentru care Hristos a murit și a înviat. Ar fi cel mai bine ca preotul să dea copilul părinților în brațe”,  menționează tânărul.

#3. Banii în cristelniță

„Unii aruncă bănuți în cristelniță, pentru ca copilul să fie bogat. Creștinismul nu este o religie a bogăției financiare aici pe Pământ, ci botezul este o acceptare a  vieții cu Hristos după modelul lui Hristos”.

#4. Cumetria

„Botezul este o slujbă privată și, respectiv, serbarea este una privată numită cumetria – care s-a transformat într-un act de fală: cu cadorui, datul colacilor, chef cu băuturi spirtoase și plicuri cu bani care nu lipsesc de la masa mare. Ceea ce nu are nici continuitate liturgică cu botezul și nici  nu este în duh evanghelic”, a subliniat Ion.

#5. Crâșma

Crâșma (crâjma) este un detaliu fără de care unii ar crede că nu poate fi săvârșit botezul. Adică acel buchet cu busuioc, prosop și lumânare pe care cu mare grijă îl pregătesc cumetrii înainte să asiste la botez. De fapt acel buchet nu are nicio treabă cu slujba botezului și cu semnificația cuvântului crâjmă. Este doar un obicei local. Haina albă, luminoasă pe care o îmbracă și o poartă creștinul după botez se numea crâjmă. De unde am pornit și unde am ajuns”, menționează vloggerul.

#6. Colaci

„Mulți cred că colacul joacă rolul cel mai  important, dacă nu ai dat colacul, atunci nu ești cumătru și nici naș copilului”.

#7. Numărul de nași

„Unii părinți cheamă zeci de nași la botezul copilului. Pentru ce? Responsabilitatea lor se va limita daor la cadouri de botez, ei nu se vor ocupa de creșterea duhovnicească a copilului. De obicei, moldovenii își aleg cumetrii pentru a-și crea impresia de legături de rudenie cu aceștia. Iar mai apoi să beneficieze sau să facă schimb de anumite  favoruri așa ca între cumetri. Acest fel de cumătrism aduce mari daune bisericii și întregii societății”.

#8. Îngerul păzitor

„Un alt mit este că copilul primește un înger păzitor la botez. De asta fug mamele, fără vreo cunoștință  elementară în învățătura de credință ortodoxă,  ca să-și boteze copilul cât mai curând, ca să primească îngeraș păzitor. Vreau să vă spun că absolut toți oamenii primesc la naștere un înger păzitor”.

„Îndemnul meu către credincioșii laici „Asumați-vă responsabilitatea botezului ca pe o taină mare a bisericii lui Hristos, ci nu ca pe un obicei străbun””, conchide Ion Andronache.

Aici puteți viziona a treia parte despre miturile botezului.

A doua parte

Prima parte

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente