Spitalul Clinic Republican a planificat cheltuieli în valoare de 1,6 milioane de lei pentru aniversarea de 200 de ani de la fondarea instituției. Responsabilii și-au programat inclusiv o recepție la Castel MIMI, pentru care erau gata să plătească peste 50.000 de lei. SCR a refuzat să explice din ce fonduri au fost luați banii. În final, recepția a avut loc la Capitoles Park, un alt local luxos din Capitală. Doctorii de la SCR au fost nevoiți să scoată bani pentru recepție din propriul buzunar.

După ce Guvernul a decis să transfere din fondurile sale de rezervă 15 milioane de lei, aflăm că Spitalul Clinic Republican a planificat o sumă impunătoare pentru aniversarea de 200 de ani. Din devizul de cheltuieli aprobat înțelegem că instituția nu-și pune problema banilor. De exemplu, pentru arenda încăperii la Castel MIMI erau prevăzute 56.000 de lei, pentru muzică vie – 12.000 de lei, pentru transportul oaspeților din străinătate – 30.000 de lei, 64.000 de lei pentru două coffe-break-uri, iar pentru editarea unei cărți despre SCR au fost prevăzute 100.000 de lei. Fiindcă e sărbătoare, administrația s-a gândit că este momentul potrivit să repare intrările principale din instituție și cea din secția de internare. În total s-ar fi făcut 500.000 de lei.

Pentru medalii, diplome și suveniruri au fost prevăzute alte 87.000 de lei. Pentru hrana participanților s-au prevăzut 320.000 de lei. În total, suma se ridică la 1,6 milioane de lei, scrie e-sanatate.md.

Deși a fost planificată la Castelul Mimi, recepția de vineri a avut loc, totuși, la Capitoles Park, un alt local luxos din Capitală. Câțiva medici de la Spitalul Clinic Republican ne-au spus, sub protecția anonimatului, că pentru ei recepția nu a fost gratuită, așa cum a fost în cazul invitaților din străinătate. Aceștia au trebuit să scoată din propriile buzunare câte 800 de lei.

Citește articolul integral aici.