Ediția din 2017 a unei curse de mașini propulsate cu energie solară, World Solar Challenge, a debutat duminică în Australia. Un număr de 42 de vehicule vor încerca să traverseze această țară, din nordul tropical și până pe țărmul ei sudic, într-o competiție dificilă organizată pe o distanță de 3.000 de kilometri, informează Reuters, citat de agerpres.

Cursa, desfășurată între orașul Darwin din nordul Australiei și până în Adelaide, un oraș de pe coasta sudică australiană, va dura aproximativ o săptămână pentru cele mai multe dintre automobilele participante, ce ating viteze de până la 90-100 de kilometri pe oră, fiind alimentate doar cu ajutorul energiei furnizate de Soare.

Cel mai rapid timp din istoria competiției a fost realizat de o echipă de la Universitatea Tokai din Japonia, care a încheiat această cursă transcontinentală în anul 2009 cu timpul de 29 de ore și 49 de minute.

Echipa belgiană Punch Powertrain a pornit prima, duminică, după ce a obținut primul timp în calificări (2 ore 3 minute și 8 secunde), organizate pe o distanță de 2,97 de kilometri, cu o viteză medie de 83,4 kilometri pe oră.

Însă campionii de la ediția precedentă, organizată în 2015, echipa Nuon de la Universitatea Delft din Olanda, consideră că are șanse mari să își apere titlul în acest an.

„Toate mașinile arată complet diferit în acest an, iar noi știm că avem o mașină bună, ea a funcționat perfect în ultimele zile și suntem încrezători că vom face totul pentru a câștiga”, a declarat managerul echipei, Sarah Bennikbolt.imageResize

Directorul de cursă Chris Selwood spune că acest eveniment, organizat din doi în doi ani, a atras în 2017 unele dintre cele mai bune echipe din lume, ce provin din peste 40 de țări.

„Aceasta este cea de-a 30-a aniversare a Bridgestone World Solar Challenge și concurenții vor să facă parte din istorie. Au fost atrași de provocarea unor noi regulamente, care reduc dimensiunea panoului solar fără să limiteze însă dimensiunea mașinilor solare”, a precizat Chris Selwood.

Printre participanți se află echipe din Statele Unite, Japonia, Germania, Chile, Olanda, Marea Britanie, Malaysia, Belgia, Suedia, Iran, Coreea de SUd, India, Hong Kong, Africa de Sud, Polonia, Thailanda, Turcia, Canada, Taiwan și Australia.

Lauren Moss, ministrul din Northern Territory pentru Turism și Cultură, spune că sponsorizarea de 250.000 de dolari australieni (194.150 dolari americani) acordată de guvernul din care face parte reprezintă un angajament al acestuia de a ajunge la pragul de 50% în ceea ce privește energia regenerabilă produsă în acest teritoriu până în 2030.