Germania tocmai a încheiat ultimele zile ale unei campanii electorale care ar putea fi catalogată drept una fără evenimente majore. Şansele unei victorii majore a naţionaliştilor sau euroscepticilor sunt foarte reduse, iar sondajele de opinie au rămas constante.
Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, partidul Angelei Merkel – Uniunea Creştin-Democrată (CDU) -, şi filiala bavareză a acesteia – Uniunea Creştin-Socială (CSU) -, se vor plasa pe primul loc în scrutinul legislativ federal, fiind creditate cu 36%, scrie MEDIAFAX.
Pe locul doi în intenţiile de vot se situează Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), condus de Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, cu 23%.
Pe locul al treilea, cu 10% din intenţiile de vot, se poziţionează formaţiunea Die Linke, care are o doctrină de stânga, urmată de Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta), cu 9%, şi de partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta), tot cu 9%. Formaţiunea Alianţa ’90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga) este creditată cu 8%.
Care sunt mizele pentru Europa
În Germania, spre deosebire de recentele alegeri din Franţa şi Olanda, există un risc minor ca guvernul să includă şi reprezentanţi naţionalişti sau eurosceptici. AfD ar putea câştiga câteva mandate în Bundestag, dar probabil că majoritatea celorlaltor partide vor refuza să colaboreze. Între timp, Partidul de Stânga va încerca şi el să-şi găsească aliaţi, deşi scenariul cel mai plauzibil este acela că va deveni parte a unei alianţe mai largi de centru-stânga. În vreme ce scrutinul din Germania nu ridică aceleaşi ameninţări la adresa stabilităţii zonei euro, cum s-a întâmplat în Franţa şi Olanda, următoarele alegeri din Germania vor avea un rol important în determinarea viitorului UE.
Din postura de cea mai mare economie europeană, Germania va avea un rol semnificativ în negocierile reformării UE. Astfel, componenţa ideologică a Executivului său va fi o piesă crucială în puzzle-ul reconstrucţiei europene. În ultimele săptămâni, Franţa, Italia şi Spania au făcut fiecare propuneri în acest sens, inclusiv planuri pentru a creşte investiţiile în interiorul comunităţii şi reintroducerea măsurilor de distribuire a riscurilor între statele membre. Parisul a anunţat şi că va păstra propunerile suplimentare pentru reformarea zonei euro până după alegerile din Germania, pentru a le putea discuta împreună cu Berlinul.
Astfel, cine deţine controlul în Parlamentul German va influenţă negocierile şi eventualele compromisuri între blocurile nordic şi sudic ale UE. Dacă alegerile se soldează cu o coaliţie de centru-dreapta condusă de CDU, Guvernul va adopta probabil o viziune sceptică în privinţa propunerilor prezentate de Europa de Sud. O coaliţie de centru-stânga cu SDP în prim plan, însă, ar fi mai deschisă la acestea. Însă indiferent de cine se află la conducere, Germania şi alte state din centrul şi nordul continentului vor fi refractare la posibilitatea de a împărţi riscurile cu ţările din sud. Chiar dacă Berlinul nu se opune în totalitate propunerilor Europei de Sud, mai mult ca sigur va cere control mai strâns şi schimbarea politicilor fiscale din zona euro – o concesie pe care ţările sudice n-o vor accepta.
Sudarea noii coaliţii de la Berlin va influenţa şi dezbaterile pe o varietate de probleme ale UE. De exemplu, în legătură cu creşterea procentului din PIB destinat Apărării, CDU este mult mai dispus să crească cheltuielile militare decât SPD. Când vine vorba de Brexit, majoritatea partidelor din Germania se aliniază în mai multe aspecte: sunt în favoarea ajungerii la o înţelegere cu Marea Britanie, şi sunt de acord cu faptul că viitoarele relaţii ale blocului cu Regatul ar trebui să prevadă mai puţine beneficii decât statutul de membru pe care Uniunea îl garantează. Oricum ar fi, Londra ar prefera un guvern condus de CDU decât unul în fruntea căruia să se afle SPD, dat fiind backgroundul lui Schulz de fost preşedinte al Parlamentului European şi puternica sa implicare în apărarea blocului şi a instituţiilor sale.
