Orașul Soroca va deveni astăzi Capitală Cultural Turistică pentru o zi, iar în centrul atenției pentru turiști este propus pentru descoperire monumentul turistic și legendara bijuterie a raionului – Cetatea Soroca.

Cetatea de la Soroca a fost înălțată de Ștefan cel Mare în ultimul sfert al secolului al XV-lea. O spune tradiția locală, care-i explică numele prin faptul că domnul a pus soroc (termen de clădire). În 1499 este menționat documentar Coste, primul pârcălab al cetății, care a fost înălțată împotriva cetelor tătare de pradă, care prin vadurile Nistrului, își croiau drum în Moldova. Soroca a fost o fortăreață mică, un castel pentru adăpostul unei străji de pază împotriva tătarilor. Între 2013 și 2015 a avut loc restaurarea cetății în cadrul Proiectului transfrontalier „Bijuterii Medievale: Cetățile Hotin, Soroca și Suceava”, realizat de Programul operațional comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007–2013, finanțat de Uniunea Europeană.

Astfel, pe 22 septembrie, orașul Soroca va deveni Capitală Cultural Turistică pentru o zi. Vă invităm să deveniți turiști la noi acasă pentru a descoperi valorile culturale și materiale de care ne mândrim și totodată să devenim ambasadorii țării noastre invitând prietenii de peste hotare să descopere destinațiile turistice din Republica Moldova.

În continuare vă propune lista destinațiile turistice din raionul Căușeni, iar la finalul serii vă așteptăm să ne delectăm cu operele maestrului Eugen Doga din Scuarul Cetății Soroca din oraș:

# Peștera Bechir care este numită de săteni „Gaura Turcului”

# Lumânarea Recunoștinței

# Biserica din lemn adusă din Maramureș

# Muzeul de Etnografie și Istorie

# Vinăria DAC

# Excursie panoramică în orașul Soroca

# Cetatea Soroca, strada Petru Rareș, 1, 09:00 până la 18:00

# Concertul maestrului Eugen Doga în Scuarul Cetății Soroca

HARTA_SOROCA

Acest traseu face parte din campania de promovare a Moldovei turistice – „Fii Oaspetele Nostru”. Campania aparține tuturor și orice locuitor al Moldovei se poate asocia cu ea. Fiecare moldovean poate deveni ambasadorul țării invitând prietenii săi de peste hotare să descopere destinațiile turistice din Republica Moldova. Fii Oaspetele Nostru la Soroca!

Concertele fac parte dintr-o serie de evenimente de promovare a patrimoniului cultural-turistic, ce vor avea loc sub egida Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării, cu suportul partenerilor strategici USAID și Guvernul Suediei, a Oficiului Național al Viei și Vinului, și cu sprijinul Consiliului Raional din Soroca.