(vox, galerie foto) Care sunt cele mai frecvente probleme ale tinerilor, când vine vorba de dragoste. „Cea mai mare frică e să fii respins”

IMAG1028

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii a organizat o întâlnire cu discuții pentru tineri, în care au fost abordate mai multe probleme cu care se confruntă aceștia în perioada adolescenței. Participanții au primit răspunsuri de la psihologii și vloggerii Oxana Șevenco și Sergiu Toma la întrebări precum: ,,Cu ce se alimentează iubirea?”, ,,Cum să treci peste un refuz?” și ,,Când este bine să începi viața sexuală?”.

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-toolCristi Rusu a menționat: ,,M-am confruntat cu diverse probleme. Cea mai mare fiind frica de a fi respins. Posibil aceasta se datorează faptului că am fost o dată refuzat. Pentru a trece de tristețe și depresie, mi-am făcut o mulțime de prieteni, am început să fac voluntariat, să merg la diverse traininguri. Astfel, am cunoscut oameni noi, care m-au inspirat și m-au făcut să înțeleg că viața e frumoasă și nu merită să fiu deprimat.”

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-tool

 

Într-o situație asemănătoare se află și Mihaela Balanuța, care ne-a spus că ,, A fost o perioadă când am fost închisă în mine, nu vorbeam cu nimeni. La un moment dat, mi-am dat seama că nu e bine și am început să îmi exteriorizez mai mult sentimentele și emoțiile. Am înțeles că esențiala problemă este lipsa de comunicare. Pe lângă asta, unele dintre cele mai mari greșeli pe care o comitem noi, adolescenții, este că ne gândim prea mult la viitor și nu trăim momentul prezent. La fel, o bună parte din ei, își aduc aminte de relațiile trecute și le compară, ceea ce este foarte rău.”

La eveniment, nu puteau lipsi jocurile psihologice. Participanților li s-au oferit câteva imagini, aceștia trebuind să ghicească în ce formă este reprezentată iubirea și totodată să explice ce înseamnă iubirea pentru ei.

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-toolVeronica Jantoan a alcătuit propria noțiune: ,,Iubirea este atunci când accepți persoana iubită cu toate calitățile și cu toate defectele. Atunci când  îl iei în întregime așa cum este el și nu încerci să-l schimbi după propriul tău plan. În zilele noastre, adolescenții întâlnesc nenumărate dificultăți în relație. De obicei, primele sentimente sunt atât de puternice și atât de mult ne acaparează inima și rațiunea, încât devenim geloși, posesivi și impunem partenerului să facă anumite lucruri care nu îi sunt pe plac sau care nu îl reprezintă.”

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-tool

 

Maria Castraveț are o altă definiție: ,,Iubirea se bazează pe responsabilitate, încredere și sinceritate. Dacă iubești nu trebuie doar să săruți, să zici cuvinte frumoase sau să îmbrățișezi persoana dragă, dar să comunici, să acorzi o parte din timpul tău liber și neapărat să-i oferi posibilitatea de a se dezvolta.”

 

La fel, au avut loc și jocuri de rol, în care moderatorii au fost pentru câteva minute actori. Aceștia au imitat situații în care trebuie să se despartă, în care trebuie să afle de ce persoana dragă s-a îndepărtatat și au aflat cum să procedeze când iubitul devine insistent.Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-tool

Mădălina Jâmbei a rămas impresionată: ,,A fost util, pentru că am învățat cum să acționez în diferite situații, cum să nu rămânem neajutorați sau răniți. Și eu m-am îndrăgostit o dată și a fost dureros. La 15 ani eram foarte confuză, nu eram sigură pe faptele mele și nici nu aveam cu cine discuta. Mă bucur că acum există astfel de Club de discuții.”

 

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-toolLa doar 16 ani, Gabriela Stan se află într-o relație de un an jumătate. Aceasta a menționat că ,,Am venit cu prietenul meu. De la început de relație totul părea mai simplu. Acum este mai dificil, deoarece noi creștem, ne schimbăm, la fel ca sentimentele noastre. Cu trecerea timpului ne descoperim mai bine. Acum cunoaștem lucruri de care nici nu aveam idee unul de celălalt, acum ne știm toate secretele și defectele. Dar aceasta nu reprezintă un obstacol, ci din contra, ne unește și mai mult. La alte cupluri de adolescenți, am observat că lipsește comunicarea, deseori iubirea fiind neîmpărtășită. La fel, am observat că băieții sunt mai închiși, mai introverți și nu își exprimă atât de ușor sentimentele cum o fac fetele.”

Oxana Șevenco, moderatoarea evenimentului, ne-a spus că tinerii au fost receptivi și deschiși: ,,Adolescenții au fost foarte deschiși, receptivi. Dacă într-un grup deschis se vorbește sincer despre exprimarea propriilor sentimente și emoțiilor, atunci putem vorbi de un adevărat progres, luând în considerație vârsta fragedă și că specificul comunității noastre este mult mai închis când ne referim la exprimarea emoțiilor. Adolescenții sunt mai închiși cu părinții și anume din acest motiv le este mai ușor să își împărtășească emoțiile persoanelor de vârsta lor sau experților.”

Evenimentul a fost organizat de către Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, și este la a treia ediție. Aceste cluburi de desfășoară în cadrul campaniei „Adolescenții în siguranță”.

Autoare: Cristina Nosatîi

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente