Veste bună! Problema basarabenilor cu acte românești rămași fără cetațenie a fost soluționată

collage

Guvernul României a modificat și completat astăzi, la insistența deputatului Constantin Codreanu, cadrul legal privind acordarea cetățeniei române.

Moldova.org anunță că noua lege prevede ca minorilor să li se acorde cetățenia la cererea părinților și odată cu aceștia. Noile reglementări au fost adoptate prin Ordononață de Urgență pentru a elimina „aspecte care au generat interpretări divergente la nivelul autorităților cu atribuții în domeniu, urmate de numeroase litigii, soluționate definitiv sau în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătoreşti”.

Noile dispoziții sunt aplicabile și persoanelor care prin hotărâre judecătorească le-au fost anulate actele pentru că nu au parcurs procedura privind acordarea cetățeniei române la autoritatea competentă, odată cu părinții care au obținut cetățenia română.

R edacția moldova.org a sesizat zeci de cazuri când cetățenilor români din Republica Moldova le-a fost refuzată prelungirea valabilității pașapoartelor pe motiv că actele au fost eliberate eronat și nu figurează în dovada de cetățenie a părinților. Sub incidența acestei confuzii au intrat persoanele părinții cărora au redobândit cetățenia români în timp ce ei erau minori. Ulterior aceștia și-au perfectat toate actele românești în baza dovada de cetățenie a părinților, în lispa certificatelor de cetățenie proprii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente