Deținuți ca în penitenciar - așa descriu elevii situația la Liceul Teoretic „Constantin Negruzzi” din Capitală. În timpul pauzelor, cei care își fac studiile aici nu pot ieși afară la o gură de aer, din cauza restricțiilor impuse de conducerea instituției.

Situația se repetă deja al doilea an consecutiv. Un elev, care a preferat să rămână în anonimat din cauza că este presat și amenințat de administrația liceului, a relatat despre faptul că din cauza restricțiilor și lipsei unui asistent medical, a avut de suferit o elevă care își face studiile în liceu. „A cerut permisiune de la dirigintă să meargă acasă, însă la ieșire din instituție, directoarea i-a spus să se întoarcă la lecții, să nu-și arate mofturile și nervii. Tânăra și-a pierdut cunoștința chiar în fața directoarei. La întrebarea medicilor de ce nu a plecat acasă, domnișoara a replicat că directoare nu i-ar fi dat voie, aceasta însă a învinuit-o de minciună.”

Elevii susțin că au încercat să rezolve problema cu ieșirea afară în timpul pauzelor, dar răspunsul de fiecare dată era negativ. „Administrația ne-a amenințat că vom susține tezele pe note mici și au menționat că vor merge la principiu și nu o să ne permită să ieșim din școală. Motivul invocat au fost plângerile că elevii ar fuma în apropierea liceului.” Chiar și așa, sursa spune că fumătorii sunt lăsați să iasă în curte în timpul pauzelor.

Contactată de către #diez, directoarea liceului „Constantin Negruzzi”, Viorica Bîtcă, recunoaște că elevii nu sunt lăsați să iasă afară în timpul pauzelor dintre ore. „E adevărat că elevii nu ies afară în pauze din cauză că noi nu avem gard, iar în curte se deplasează persoane dubioase. Am avut și probleme cu comportamentul acelor persoane, iar noi nu putem asigura securitatea elevilor în timpul pauzelor pe teritoriul liceului.” În același context directoarea susține că în liceu nu sunt elevi fumători declarați și neagă informația că aceștia ar fi privelegiați.

Despre cazul fetiței care și-a pierdut cunoștința, Viorica Bîtcă spune că a vorbit cu ea, iar din motiv că nu au un punct medical, a încercat să o ajute cum știe ea, dar nu a lăsat-o să plece acasă. „Eleva a vorbit cu mine, a spus că o doare capul și vrea să plece, m-am oferit să-i aduc o pastilă de care ea bea acasă, a făcut doar trei pași spre fotoliu și a căzut”.

Între timp elevii vor continua să rămână blocați în școală pe tot parcursul zilei de studiu, deoarece problema invocată de directoare, nu se  va rezolva decât peste cinci ani. Când a fost dat exemplu altor licee care în lipsa unui gard permit elevilor să iasă afară la pauze, Bîtcă a menționat că fiecare instituție își asumă riscul pentru securitatea elevilor. Fiindcă au avut situații în care elevii procurau droguri pe teritoriul școlii, conducerea liceului „Constantin Negruzzi” a hotărât că nu vrea să-și mai asume asemenea riscuri.

Un alt elev din cadrul aceluiași liceu, a filmat și a postat pe Youtube momentul când i-a fost interzisă ieșirea de pe teritoriul liceului.