Vizitând stomatologul, tot mai mulți oameni înțeleg că ei nu sunt doar clienți, ci pacienți, iar atitudinea față de pacienți trebuie să fie la cel mai înalt nivel. Anume despre o astfel de atitudine în domeniul de servicii dentare din Moldova putem vorbi în clinica Imperial Dent, din Chișinău.

Igiena orală și starea satisfăcătoare, dacă nu excelentă, a dinților au devenit, mai nou, una dintre prioritățile persoanelor civilizate. Tot mai mulți oameni recurg la serviciile stomatologilor nu doar pentru tratament, ci și pentru profilactică, lucru care nu poate să nu bucure.

Așa cum sugerează însăși denumirea, serviciile stomatologice prestate în cadrul Imperial Dent sunt de calitate superioară. Chiar de la intrare, pacienții sunt întâmpinați de profesionalism și eficacitate. Atmosfera este una demnă de o instituție medicală, inspirând încredere, dar în același timp nu lasă vizitatorii să alunece în stereotipica frică de stomatolog. Atunci când primești un zâmbet atât de cald, ești motivat la rândul tău să zâmbești.

Mai ales, pentru că în clinică se prestează servicii stomatologice care pot corecta orice problemă ar sta între pacienți și un zâmbet hollywoodian. Începând de la simple proceduri de detartraj, până la parodontologie, ortodonție, crearea protezelor, tratament endodontic și chiar chirurgie dento-alveolară, serviciile prestate la Imperial dent se deosebesc prin meticulozitate, atenție față de nevoile individuale ale pacientului, dar în esență – prin calitate. Mai mult, în clinică pot fi tratați și copiii, pentru ca aceștia din start să aprecieze rolul medicului stomatolog și să învețe a-și îngriji dantura – este mereu mai ușor să previi, decât mai apoi să tratezi! Stomatologia pentru copii are multe nuanțe, de la deosebirile fiziologice, până la cele psihologice ale micilor pacienți.

Iar pentru că întotdeauna aspectul financiar are și el o pondere anumită în hotărârile pacienților, clinica Imperial Dent își bucură vizitatorii chiar din start – cu o consultație absolut gratuită! Un lucru minunat, pentru că le oferă vizitatorilor un tablou clar al problemelor existente, dar și a posibilelor soluții. Acest lucru ajută la stabilirea unui plan de tratament optim, ca să acopere toate problemele existente, dar și să se potrivească posibilităților financiare ale pacientului.

Tot consultația pune baza colaborării medic-pacient, pentru că anume la prima vizită se determină prioritățile, iar ulterior bugetul și planul de acțiuni pe viitor. Iar raportul preț-calitate are o importanță deosebită – dacă plătești un serviciu, cu siguranță dorești un rezultat pe măsură, mai ales când este vorba despre sănătatea personală.

Există anumite lucruri care nu pot fi evitate sau ignorate în viață. Sănătatea dentară este unul dintre acestea. Pe lângă aspectul practic (avem nevoie să vorbim și să ne alimentăm), există și aspectul psihologic al unei danturi sănătoase – o doză în plus de încredere în sine, siguranța în ziua de mâine, dorința de a zâmbi și de a socializa cu cei din jur. Poate că a venit timpul să renunțăm la obiceiul de a merge la stomatolog doar în caz de extremă necesitate, de vreme ce ne aflăm într-o epocă modernă, cu servicii stomatologice de calitate și specialiști cu adevărat profesioniști, ca și cei de la Imperial Dent.