Pe 24 septembrie, faimosul festival „Bostaniada” revine acasă la Lozova. Organizatorii sunt în căutare de tineri activi, pentru a da suflet petrecerii în cea de-a VI-a ediție.

Scopul de bază al festivalului este de a promova tradițiile etnice și de a susține economia locală, prin oferirea posibilității agricultorilor, producătorilor autohtoni și meșterilor artizanali să-și promoveze și vândă produsele direct la consumatori.

Pentru organizarea acestui eveniment sunt recrutați tineri dornici să câștige experiență de lucru în echipă, să participe activ la buna desfășurare a festivalului și să fie mereu cu zâmbetul pe față pentru a transmite energie și voie bună tuturor.

Perioada de înregistrare se va încheia pe 15 septembrie, iar între 15 și 17 septembrie se va face selecția, după care vei primi mesaj din partea echipei Bostaniada.

Sarcinile de lucru vor fi distribuite voluntarilor confirmați, conform necesităților înaintate de organizatori.

Festivalul va avea loc între orele 10:00 și 22:00. Voluntarii vor activa în Schimbul 1 (10:00 – 16:00) și Schimbul 2 (16:00 – 22:00). Voluntarii sub 18 ani vor fi angajați doar în Schimbul 1.

Pentru a participa și tu, completează acest formular. Mai multă informație poți găsi pe pagina de Facebook a evenimentului sau direct de la organizatori, pe adresa de e-mail [email protected].