Faci studii la drept, administrare publică sau tehnologii informaționale? Ministerul Justiției te invită la un stagiu de practică

studenti-1140×760

Centrul de Informații Juridice (CIJ) subordonat Ministerului Justiției oferă tinerilor posibilitatea de a efectua un stagiu profesional în domeniul juridico – informațional. Termenul limită de expediere a CV-ului este 30 septembrie curent.

Stagiarii vor avea un program flexibil, cu o durată zilnică de minim 4 ore, pentru o perioadă inițială de 6 luni. Sunt eligibile persoanele care au studii de licență în unul din domeniile: drept, administrare publică sau tehnologii informaționale. De asemenea, doritorii trebuie să cunoască limbile română, rusă și să poată utiliza calculatorul la un nivel mediu.

 

Programul de stagiu cuprinde următoarele activități:

– Prelucrarea computerizată și includerea actelor juridice în Registrul de stat (limbile română și rusă);

– Efectuarea modificărilor în actele juridice publicate în Monitorul Oficial cu respectarea termenilor, în format bilingv;

– Plasarea textului electronic al actelor internaționale bilaterale și multilaterale la care Republica Moldova este parte în Registrul de stat;

– Formularea recomandărilor pentru perfecționarea și dezvoltarea bazei tehnice și de program a Registrului de stat al actelor juridice.

Oportunități:

– Aprofundarea cunoștințelor în domeniul legislației;

– Cunoaşterea modului de funcţionare a unei autorităţi publice;

– Abilităţi de lucru cu informaţia.

Precizăm că, CIJ-ul ține evidența actelor normative și le publică on-line. În Registrul de stat sunt introduse toate legile, hotărârile Parlamentului, decretele Președintelui, hotărârile și dispozițiile Guvernului, actele Curții Constituționale, ale Curții de Conturi și cele internaționale, rapoartele Oficiului Avocatului Poporului, actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administrației publice şi Băncii Naționale a Moldovei, etc.

Persoanele interesate sunt încurajate să expedieze CV-ul pe adresa electronică: [email protected].

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente