Tot ce trebuie să știi despre proiectul care ar putea aduce Moldovei un nou record mondial

zzz

Yuriy Seretsky s-a născut la Chișinău. În 1995, la vârsta de 19 ani, a plecat în California. Astăzi, Yuriy trăiește în Sacramento, este implicat în afaceri cu calculatoare și construcții și este reprezentantul companiei „Simbolul succesului”, care organizează înregistrări pentru Cartea Guinness. Acest tânăr a hotărât să facă un cadou mai deosebit orașului drag de aniversarea sa: o fotografie a orașului, căreia din moment ce îi dăm zoom, putem observa chipurile locuitorilor Capitalei.

Yuriy recunoaște că are cinci orașe îndrăgite, pe primul loc s-ar poziționa Chișinăul, urmat de Odesa, Kiev, Sankt-Petersburg și Moscova. O dragote deosebită pentru Capitala Moldovei o are din simplu motiv că s-a născut aici, și desi există orașe mai mari, mai curate, mai frumoase decât Chișinăul, nici unul nu păstrează amintirile din copilărie a tânărului.

300.800 de fotografii – un nou record mondial

Actualmente proiectul inițiat de Yuriy înglobează 300.800 de fotografii, ceea ce deja presupune un record mondial, care l-a întrecut pe cel precedent,  portretul reginei Marii Britanii, cu 100.000 de poze. Deși a ajuns împreună cu echipa sa timp de jumătate de an la asemenea performanțe, Yuriy nu vrea să se oprească aici, țelul este să adune un million de fotografii într-o imagine, care va reprezenta Chișinăul.

„În colajul nostru din milioane de imagini se va contura o fotografie a Chișinăului, dar nu una simplă! Unicitatea proiectului este că vă va permite să vedeți fotografia „sub microscop”! Punctele de pe panoul de imagine nu sunt doar puncte, ele reprezintă viața și soarta a sute de mii de persoane legate într-un fel cu orașul. Apropiind colajul nostru, puteți vedea sufletul orașului, soarta oamenilor care s-au născut, au studiat și au lucrat, au construit, s-au îndrăgostit și s-au căsătorit, au luptat și au murit aici”, spune Yuriy, autorul proiectului.

Tânărul explică simplu semnificația cifrei și nu e vorba de mistică, doar cifra de „un milion” e una mai frumoasă, importantă și care atrage atenția într-un mod mai complex. Plus la aceasta, nu trebuie să uităm despre faptul că proiectul este destinat nu doar locuitorilor Capitalei, ci și celor care au vizitat-o, au fost aici prin trecere și s-au îndrăgostit de ea.x

Cum poți contribui la stabilirea recordului

Idea de a reuni oamenii pentru un scop frumos l-a vizitat pe Yuriy din moment ce urmărea știrile și conștientiza faptul că de cele mai multe ori, dacă dorești să unești pe cineva e suficient să intigi ură față de o națiune, domeniu, ramură, tânărul a hotărât să distrugă stereotipurile și să dea un nou motiv care ar alătura cetățenii pentru a crea un lucru aparent nesemnificativ, dar util, un tablou al prezentului pentru viitor.

Din moment ce pe rețelele de socializare ale proiectului se vor aduna un milion de followeri, inițiatorii vor deschide un portal de încărcare a pozelor, la doar câteva click-uri veți putea integra fotografiile în istorie. Tânărul are nevoie de o susținere maximă, deoarece dacă nu se vor aduna un milion de oameni, ideea lui pur și simplu va eșua, iar Yuriy este sigur că cetățenii nu vor permite un asemenea lucru, el este ferm convins că proiectul va depăși limita celor un milion de abonați.

Portalul, care urmează să fie deschis, va activa 30 de zile, deoarece prelucrarea fotografiilor necesită foarte mult efort iar fiecare utilizator va putea încărca până la 15 fotografii, nu contează locul unde a fost făcuta aceasta, important este să ne autoreprezinte, pe lângă acest fapt, Yuriy menționează că vor fi acceptate și pozele mai amuzante, deoarece dorește să arate lumii intregi fața adevărată a Chișinăului, nu doar prin prisma localurilor frumoase din capitală.

Dacă aveți animăluți de companie, sau dacă prin albume s-au mai păstrat fotografiile vechi ale bunicilor, puteți să le încărcăți fără ezitare, deoarece inițiatorul dorește ca rezultatul obținut să contureze istoria unui oraș cu umeri albi de piatră, să creeze o capsulă a timpului.hj

Votul tău contează – vei putea alege fotografia Chișinăului

Fotografia Chișinăului nu este una definitiv stabilită, atunci când numărul necesar de participanți se va suplini, vor apărea și o serie de poze, iar abonații vor putea să-și dea votul pentru cea care mai mult le place.

La momentul actual, proiectul nu are nevoie de sponsorizare, dar pentru viitor Yuriy planifică și niște surprize pentru 8 martie și 9 mai, ceea ce ar semnifica că ulterior, tânărul ar putea avea nevoie de susținere.jjjjj

Găsiți aici un link către site-ul proiectului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente