(vox video) „Cei care plecăm, dacă aducem ceva bun la întoarcere, am putea face schimbări”. Ce-și doresc tinerii Moldovei pentru țara lor

collage2

Cu mai bine de un an în urmă, echipa #diez lansa proiectul „Unde-s tinerii” – o serie de interviuri video cu tineri din mai multe regiuni ale țării. Acum, în ajunul împlinirii celor 26 de ani de la obținerea independenței Republicii Moldova, noi am selectat câteva mesaje desprinse din interviurile noastre, care reflectă ce-și doresc acești tineri pentru țara noastră și ce vor să transmită ei semenilor lor.

În cadrul campaniei noastre, am cunoscut zeci de tineri activi din Moldova care ne-au inspirat. La ai lor 17, 18 sau 20 și ceva de ani, fac lucruri mărețe, iar de cele mai multe ori, acestea sunt activități de voluntariat, sunt proiecte comunitare, naționale sau internaționale, sunt comunități, grupuri, care nasc și propagă idealuri, care ajută și motivează alți tineri.

Cea mai importantă calitate, și cea care le este comună tuturor, este entuziasmul, iar până acum, de câte ori i-am întâlnit, le-am dorit să-l păstreze mereu viu și să-l implice în toate activitățile lor.

Iată, mai jos, o selecție de gânduri adresate tinerilor din țară.

Taguri: #Unde-s tinerii
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente