(galerie foto) „Perlele lui Doga” au adunat sute de oameni și un infinit de aplauze. „Am simțit aici că ziua de mâine nu va fi pustie”

1

Maestrul Eugen Doga a ieșit în fața publicului cu un recital de excepție, susținut în aer liber la Castel Mimi. Concertul a durat mai bine de două ore, iar sutele de spectatori au epuizat toate biletele disponibile.

Melodiile lui Eugen Doga au fost interpretate de orchestra Teatrului Național de Operă și Balet “Maria Bieșu”, dar și de interpreții Ana Cernicova, Tatiana Cerga, formația Acord și mulți alții. Eugen Doga a fost scăldat în aplauze când a cântat, în acord cu havuzul plutitor din curtea Castel Mimi, celebra piesă din filmul “Gingașa și tandra mea fiară”.

3

5

Oaspeții au avut parte de o acustică deosebită, iar atmosfera a fost completată de ţinutele albe pe care le-au purtat spectatorii.

„Mă bucur să cânt în acest loc minunat, care abundă în simțiri și temperament. Mă bucur că în Moldova renasc lucruri frumoase, precum este Castelul Mimi, iar cel mai plăcut pentru mine este că am simțit aici că ziua de mâine nu va fi pustie”, a declarat Eugen Doga, în fața spectatorilor care l-au aplaudat îndelung în picioare.
4

Anterior, la Castel Mimi a fost inaugurat, în premieră pentru țara noastră, un havuz muzical și multicolor, iar primul spectacol a fost regizat pe notele din “Gingașa și tandra mea fiară”, semnate de celebrul compozitor Eugen Doga.

2

Recitalul de la Castel Mimi este primul dintr-o suită de evenimente, cu genericul “Perlele lui Doga”, care vor fi organizate în acest an cu prilejul aniversării a 80 de primăveri ale maestrului. Programul evenimentelor ce urmează, îl puteți găsi aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente