Stela Roman este unul dintre cei mai populari instagrammeri din Moldova, reușind să adune timp de trei ani peste 16 mii de foloweri. Fiecare fotografie este apreciată cu sute de likeuri, iar secretul este unul cât se poate de simplu: oamenilor le plac lucrurile frumoase. Totuși nu este chiar atât de ușor să-ți aduni un număr de următori fideli pe Instagram, iar noi, împreună cu Stela, am încercat să cunoaștem acele subtilități care-ți pot face contul de Instagram unul mai popular.

Prima imagine pe Instagram Stela a încărcat-o în aprilie 2014 și aceasta a fost legată de Oscarul obținut de Jared Leto. Atunci a început povestea acestui cont, care, în timp, a evoluat foarte mult, de la câteva zeci de likeuri până la sute de aprecieri.

Am un cont pe Instagram de când Jared Leto a câștigat Oscarul. Cel puțin asta înțeleg din prima mea postare acolo.

 

Cum zice Jared "For all the #dreamers out there…"

A post shared by Stela Roman (@stela_roman) on

Ce le place oamenilor să vadă pe Instagram

Suntem diferiți, ceea ce înseamnă că avem și interese diferite, iar Instagramul e acea platformă unde ochii noștri caută un refugiu în lucruri frumoase, care inspiră. Astfel, dacă îți dorești să devii popular aici, trebuie să te întrebi ce le place oamenilor și ce ar vrea aceștia să vadă pe pagina ta.

Oamenilor le plac lucrurile frumoase. Vii pe Instagram să-ți mai odihnești puțin ochii, să te inspiri sau să-ți potolești curiozitatea spionând viețile altora. Acum, când rețelele sociale sunt împânzite de lucruri negative și suntem bombardați cu știri șocante, Instagram-ul e o oază de pozitivitate. Cu toate acestea, trebuie să realizăm faptul că aceste imagini nu reprezintă realitatea. Ceea ce vedem este o versiune editată, apropiată de perfecțiune, pe care nu o avem, dar ar fi bine să o avem.

 

Like a painting ❤ #ashadetare #visitmoldova #descoperamoldova #localsmd #moldovamea #liveauthentic #dametraveler

A post shared by Stela Roman (@stela_roman) on

Ei bine, chiar și cei mai populari instagrammeri, la rândul lor, urmăresc pe cineva. Stela, spre exemplu, urmărește momentan 1.390 de conturi pe Instagram. În mare parte, acestea au o conexiune strânsă cu creativitatea și călătoriile.

Îmi plac conturile creative, minimaliste, cele de călătorii. Urmăresc postările cu hashtagul #ashadetare. De asemenea, urmăresc multe persoane din Moldova și mă bucur că am avut posibilitatea să mă văd cu o parte din ei la Insta Party.

„Imaginea unei mașini parcate neregulamentar ar trezi mai multe reacții pe Facebook, iar cafeaua de dimineață – pe Instagram”

Pe Instagram găsim imagini din cele mai diverse, începând de la călătorii, locuri impresionante și până la cel mai simplu selfie. Aici nu există o tematică sau un domeniu anume, tu singur decizi cum va arăta contul tău de Instagram și ce fotografii se vor regăsi acolo. De exemplu, dacă ajungeți pe @stela_roman, nu vă așteptați să vedeți multe selfieuri și fotografii cu ea. În schimb puteți găsi imagini frumoase, aranjate după o anumită ordine tematică în funcție de cromatica acestora.

Pe Instagram postăm ce vrem, în limita regulilor de utilizare a acestuia. Eu cred că e mai bine să postăm imagini frumoase, artistice, din acelea care te motivează să apeși pe inimioară <3. Prin urmare, imaginea unei mașini parcate neregulamentar sau a trotuarului stricat de pe Ștefan ar trezi mai multe reacții pe Facebook, iar cafeaua de dimineață – pe Instagram. Mult depinde de tematica unui cont de Instagram. Pentru că postez multă natură, arhitectură, călătorii, la mine prind bine apusurile, spre exemplu. La alții ar fi populare selfieurile (da da, există consumatori și pentru ele).

 

Tot mai des descopăr că Moldova e frumoasă ❤

A post shared by Stela Roman (@stela_roman) on

Ce e mai important, hashtagul sau imaginea?

Atunci când încărcăm o nouă fotografie pe Instagram, practic toată lumea utilizează hashtaguri și dacă acestea sunt utilizate corect în raport cu tematica imaginii, îți pot aduce mai multe vizualizări și aprecieri. Totuși, Stela ne spune că mai important este conținutul în sine al imaginii, iar pentru a reuși să faci o imagine mai atractivă, avem nevoie și de filtre. Acestea însă nu trebuie utilizate în exces.

Atunci când încarc o fotografie nouă pe Instagram e vorba mai mult de editare (contrast, saturație, detaliere). Din filtre probabil folosesc 1-2 (unul în VSCO și unul în Instagram).

 

Cât e de frumos să vezi ceva făcut cu pasiune 🏺

A post shared by Stela Roman (@stela_roman) on

Cum utilizăm corect Insta stories

Nu am mers departe de fotografii, filtre și editări și am încercat să aflăm de la Stela ce alte aplicații utile folosește mai des.

Am mai multe aplicații pe care le folosesc, unele ocazional, altele în mod regulat. Acum îmi plac Facetune și VSCO. Pot să mai recomand A Color Story și Snapseed.

Stela își verifică foarte des Instagramul, în special în momentele de procrastinare și este mereu la curent cu toate noutățile în materie de fotografii. Referitor la cele mai noi opțiuni introduse de Instagram, precum Insta stories și Insta live, Stela are păreri diferite. În timp ce pe una o acceptă și o consideră chiar foarte utilă, față de alta este puțin mai rezervată.

Îmi plac Insta stories. Deschid cortina spre viețile care par perfecte pe conturile de Instagram. În plus, mai și predispun la începutul unei discuții, crearea de relații cu membrii comunității. Îl folosesc mai des atunci când călătoresc, pentru că îți permite să postezi zeci de fotografii din locul în care te afli, fără a spamui persoanele care te urmăresc. Live-urile încă nu le-am acceptat, probabil sunt mai conservatoare.

 

Dracula had a very instagramable view 🏞🍁🍂

A post shared by Stela Roman (@stela_roman) on

Cum devii popular pe Instagram

Și pentru că Stela Roman este omul care într-adevăr ne poate învăța ceva util despre Instagram, iar pe @stela_roman cu adevărat puteți găsi lucruri frumoase, spre final noi am rugat-o să vină cu o serie de recomandări pentru cei care vor să ajungă populari pe Instagram.

# Să aleagă fotografii frumoase, care, preferabil, să se combine între ele;
# Să posteze în mod regulat (dar nu prea des);
# Să interacționeze cu restul comunității (like, comentarii);
# Să folosească hashtaguri relevante, pot folosi hashtagurile unor comunități care preiau fotografii;
# Ar fi bine ca profilul să aibă o tematică (travel, lifestyle, modă etc).

Toate astea nu te fac în mod garantat popular/ă, dar te ajută să devii mai vizibil.

 

14540382_1620297504945599_3955361122348957696_n