Despre frumusețea neobișnuită a orașului Orhei se știe demult, iar mulți fotografi din Moldova, dar și de peste hotarele țării sunt în goană să captureze peisajele pitorești în cele mai deosebite ipostaze. Dacă dăm la căutare pe Google denumirea orașului, putem vedea un amalgam de poze, la apusul soarelui, la răsăritul acestuia, noaptea, dar și în timpul zilei, cert este că toate sunt deosebite în felul său.

Organizatorii propun să facă o escapadă prin tărâmurile îmbibate de istorie și tradiții. Locul înâlnirii este stabilit la Biserica Sfântul Dumitru (Biserica lui Vasile Lupu) la ora 18.00, de acolo începe aventura.

Te așteaptă un tur pietonal prin oraș, iar la final vei prinde apusul soarelui peste Orhei, văzut de la Cariera de sus.

Nu există limită, oricine e binevenit, trebuie să ai cu tine un telefon sau un aparat foto cu care vei surprinde frumusețea Orheiului, și o sticlă de apă, pentru a face față caniculei de afară.

Vocația nu contează atunci când vrei să încerci senzații noi. Indiferent de jobul pe care îl ai, ești așteptat pe 11 august, să explorezi ținuturile Orheiului. Sunt bineveniți pasionaţii de fotografie, istorie, călătorii, care vor să (re)descopere trecutul şi prezentul Orheiului.

Mai multe informații găsești pe pagina de facebook a evenimentului.