Ce poate fi mai ademenitor decât un mesaj emoționant și o poză ce-ți aduce aminte de casă? Forțele de poliție europene vor folosi acest truc pe infractorii dați în căutare, publicând cărți poștale adresate lor.

Conform Agerpres, ideea originală a fost prezentată vineri, iar cărțile poștale vor fi publicate în vara acestui an, pe site-ul Europol. Acestea vor fi destinate celor 21 cei mai căutați infractori europeni, iar poliția deja a început procesul.

Una dintre cărțile poștale este din partea forțelor de poliție din Belgia și este adresată lui Arthur Nawrocki, dat în urmărire după ce a fost găsit vinovat pentru trafic de droguri de un tribunal din Bruxelles, în 2014.

Textul atașat este următorul: „Dragă Arthur, cartofii prăjiți belgieni sunt cei mai buni și noi știm că îți lipsesc. Întoarce-te pentru a-i savura din nou, vom avea o surpriză pentru tine”. De asemenea, cartea este ilustrată cu un cornet de cartofi prăjiți și o bere.

Farouk Hachi este șeful unei bande ce a jefuit 15 bănci. Condamnat, în absența sa, la 20 de ani de închisoare în 2009, el este căutat intens de poliția franceză.

Cartea poștală destinată lui sună așa:  „Dragă Farouk, trebuie să știi că viața este mai bună în dulcea Franță. Sperăm că te vei întoarce în curând. Ne lipsești!”. Desenele care ilustrează această carte poștală reprezintă Turnul Eiffel, un corn, o sticlă cu vin roșu și un bărbat îmbrăcat în marinar, cu o pălărie din epoca Revoluției Franceze, ținând într-o mână o pâine-baghetă.

Încă o scrisoare este pentru Diego Moreno Jimenez, cu imaginile plajelor spaniole și mesajul următor: „Dragă Diego, plajele spaniole îți duc dorul. Te rugăm, vino și ne vizitează curând, noi te vom aștepta. Salutări însorite, Poliția!”

newstalk.com

Deși ilară, această idee are un obiectiv foarte serios: de a-i stimula pe oameni să se conecteze pe site-ul Europol, în speranța că ei vor contribui la depistarea infractorilor.

În trecut, de la lansarea listei „celor mai căutați infractori” pe site-ul www.eumostwanted.eu, în ianuarie 2016, 36 de persoane au fost arestate, dintre care 11 ca urmare directă a informațiilor transmise de cetățeni către structurile Europol.

Încă o campanie asemănătoare a fost lansată cu ajutorul unui calendar scos pe piață în preajma unei sărbători religioase, trei persoane au fost arestate, inclusiv un britanic, care a fost identificat în timp ce lucra într-un bar din Amsterdam, a declarat atașatul de presă al Europol, Tine Hollevoet.

„Olandezii au văzut calendarul, s-au conectat pe site-ul Europol, l-au remarcat pe fugar și l-au recunoscut apoi într-un bar. El a fost arestat după două zile”, a precizat ea.

Este exact ce își planifică să realizeze și cu ajutorul acestei campanii.

Deși nu există deocamdată statistici oficiale, țări precum Spania, Turcia și Italia s-au dovedit în ultimii ani destinațiile preferate ale fugarilor căutați de Europol.

Iată video cu ajutorul căruia Europol a anunțat lansarea proiectului: