(foto) Când valorile se vând la colț de stradă, Petru Popescu le colorează pe pereți și în suflete. Povestea unui tânăr pictor din Moldova

20561756_1722293757799767_2123664702_n

Petru Popescu este un tânăr pentru care pictura devenit o parte indispensabilă din viață. Dragostea față de artă a descoperit-o încă de mic copil, iar cu timpul aceasta s-a intensificat, ajungând până la etapa în care Petru a hotărât să facă din pasiunea sa o adevărată meserie. Nu este deloc simplu să fii pictor în Moldova, și asta la sigur o cunosc toți cei care au avut tangență cu lumea culorilor în spațiul nostru. Totuși pasiunea este acea hrană care îți dă puteri. La fel e și în cazul lui Petru. În continuare vă invităm să aflați povestea unui tânăr pentru care pictura înseamnă mult mai mult decât a picta cu culori pe pânză.

De la floricele desenate în joacă la zeci de coli de hârtie pline cu idei

A fost „prins” de farmecul artei încă de mic copil, atunci când era atras de tot ce putea lăsa urme pe o coală de hârtie: pix, creioane, carioci, tuș, vopsea. Pentru el, aceasta era o lume aparte – o lume a culorilor și a viselor.

„Cred că acesta a fost primul pas și primul contact cu desenul”, ne-a povestit Petru. „Până să ajungă la stadiul de pasiune, totul arăta ca un joc în care mă regăseam de fiecare dată, un joc din care aveam de învățat câte ceva nou în fiecare zi. Atunci când găseam ceva de colorat, o făceam de fiecare dată cu mare atenție și multă grijă din singurul motiv că doream să arate totul extraordinar. De la floricele desenate în joacă pe marginea caietului sau desene pe asfalt, am ajuns la zeci de coli de hârtie pe care experimentam tot felul de idei, iar încet – încet acel joc naiv de copil a început să prindă rădăcini și s-a transformat în ceva mai profund.”

Vrăjit de „sunetul culorilor”, a luat Grand Prix la un concurs internațional de desen în Franța

În anii de școală, după cum era și firesc, lecțiile cele mai îndrăgite pentru Petru erau cele de artă plastică. În tot acest timp a fost încadrat în tot felul de activități care aveau tangențe cu pictura, de la îndeplinirea gazetelor de perete, până la participarea la olimpiadele de artă plastică. Totuși, adevărata lume a picturii a descoperit-o la Școala de Arte Plastice din Nisporeni.

„Îndată după absolvirea gimnaziului au urmat anii de liceu, timp în care concomitent am absolvit Școala de Arte Plastice din Nisporeni, iar șase ani mai târziu am obținut diploma de master în arhitectură. Anume aici, în Școala de Arte Plastice, am păşit cu adevărat, pentru prima dată în lumea culorilor, o lume unde „sunetul culorii” m-a vrăjit şi de unde nu am mai vrut să plec. Am făcut primii paşi alături de profesorul meu, d-nul Mihai Nicolau, care mi-a insuflat dragostea pentru pictură, desen, compoziţie decorativă etc. şi alături de care visurile mele au început încet-încet să prindă contur şi culoare. Pe parcursul acestor ani de studii am reușit să obțin mai multe premii la diverse concursuri raionale și naționale, iar în 2005 – Grand Prix la un concurs internațional de desen în Franța.”

După liceu și Școala de Arte Plastice, Petru a decis să urmeze o facultate foarte aproape de pasiunea sa. Astfel s-a înscris în 2005 la Facultatea de Arhitectură și Urbanism, specialitatea Arhitectură. Anii de facultate, dar și contactul cu persoane noi, profesori, colegi, şi-au lăsat o adevărată amprentă în formarea sa ca personalitate, iar rezultatul final este Petru – cel din prezent.

Facultatea și primele expoziții

„Anii de studii, dar și experiența de peste șapte ani în calitate de arhitect au avut un rol aparte în formarea mea artistică și profesională. Îndată după absolvirea facultății am revenit la acel vis plin de culoare, iar doi ani mai târziu, în 2013, am organizat două expoziții personale. Pentru prima expoziție am hotărât să expun lucrările acolo unde am făcut primii pași în domeniul picturii și anume la Școala de Arte Plastice din Nisporeni. „Întâlnirea”, anume sub acest titlu a avut loc expoziția și a avut ca scop reîntâlnirea cu profesorii și colegii, după opt ani de la absolvirea școlii. Cea de-a doua expoziție personală a fost „Dă culoare vieții”, care a avut loc într-un centru comercial din or. Chișinău. Fiecare expoziție a întrunit un număr de aproximativ 30 de lucrări de pictură și grafică.”

„Mă simt încă un copil al picturii”

După expozițiile de pictură, Petru a avut parte de noi provocări, însă de data aceasta, nu era vorba de pictură, ci de domeniul sculpturii în ghips. Nu avea pe cineva în spate care să ofere un sfat, astfel, la început a experimentat un pic pentru a înțelege anumite lucruri.

„A trebuit să învăț din propriile greșeli și să studiez diferite surse pentru a mă informa despre metodele de lucru și tehnologia de execuție. Mă simt încă un copil al picturii, simt că mai am multe de învățat, multe de experimentat până să ajung la maturitate din punct de vedere artistic.”

Unele lucrări au trecut hotarele țării și au ajuns chiar și peste ocean

Acum, Petru combină foarte bine două domenii: pictura și sculptura. În activitatea sa a reușit să facă un număr considerabil de lucrări, recunoaște însă că nu le-a numărat și nici nu a ținut cont de cantitatea acestora, întrucât nu cantitatea este scopul pe care și l-a propus.

„Nu am făcut un calcul, câte lucrări am adunat până acum, pentru că niciodată nu mi-am propus să lucrez la cantitate. Într-o lucrare fiecare detaliu își are locul său, totul trebuie să fie în armonie, iar cel mai important este faptul că ea trebuie trecută prin suflet, pentru ca în final să prindă viață. Nu faptul că în toți acești ani am adunat un număr mai mare sau mai mic de lucrări mă bucură, ci faptul că unele din ele au trecut deja hotarele țării, iar altele au ajuns peste ocean.”

„Când vine timpul să mă despart de una dintre ele, simt că trebuie să las o bucată din mine”

Petru găsește un farmec aparte în natură. Peisajele create de puterea naturală sunt ceea ce îl inspiră și ceea ce redă cel mai des în lucrările sale de artă. Prin picturi, Petru a încercat mereu să aducă în atenția celor din jur adevăratele comori ale acestei palme de pământ: „Întotdeauna am fost pasionat de peisaje, de măiestria cu care natura reuşeşte să creeze adevărate opere de artă”, spune el.

Atunci când sculptează, lucrurile stau un pic altfel, iar tematica este mai variată. Inițial a început cu diverse suvenire în relief, ca mai apoi să treacă la lucrări cu temă religioasă – icoane sculptate în ghips: „Momentan lucrez la diverse elemente de decor pentru interioare, iar pentru viitor îmi propun să realizez statui atât pentru interior, cât și pentru exterior”.

De obicei încerc să nu repet o lucrare de două ori, fiecare fiind unică în felul său, iar atunci când vine timpul să mă despart de una dintre ele, simt că trebuie să las o bucată din mine.”

A fondat propriul studio de artă

Ceea ce-l face diferit pe Petru de alți artiști este stilul său. Mai mult decât atât, Petru este sigur că anume stilul este elementul-cheie care face diferența dintre o lucrare sau alta, iar odată cu creșterea profesională, fiecare artist își definește un stil aparte pe care îl șlefuiește zi de zi și care în final îl face remarcat ca personalitate.

Petru a reușit să-și creeze și un studio, ARHiDEKOS Studio. Acest proiect se află la faza inițială și la el se lucrează încontinuu. Pentru început din proiect face parte doar Petru, dar pe viitor el speră să poată aduna o echipă alături.

„Scopul inițial a fost înființarea unui atelier de producție manufacturieră de articole decorative din ghips modelate și sculptate manual, cu posibilitatea de extindere a gamei de produse și servicii. La ora actuală este disponibilă doar o pagină web cu același nume, unde încerc să promovez produsele.”

„O pictură interioară poate aduce mai multă lumină și liniște într-o casă”

Petru reușește să aducă arta și în casele oamenilor. Astfel am ajuns și noi să-l cunoaștem. El le dăruiește lumină, culoare și căldură prin lucrările expuse în interiorul caselor. Petru ne mărturisește că posibilitățile de decorare a unui spațiu interior sunt aproape nelimitate, de la o pictură simplă executată pe perete, până la pictură mixtă în combinație cu elemente de relief sau basorelief. Astfel, casele oamenilor se pot transforma în ideile și viziunile acestora, la propriu.

„O pictură interioară nu numai că poate decora cu succes un interior, dar de asemenea îi poate schimba vizual proporțiile, îl poate face mai încăpător, mai confortabil, mai cald sau mai rece, poate aduce mai multă lumină și liniște în casa dumneavoastră. Posibilitatea de selecţie individuală a temei, precum şi libertatea deplină în alegerea dimensiunilor şi materialelor face acest tip de finisaj unul deosebit de atractiv în zilele de astăzi, însă cu toate acestea, cererea rămâne destul de redusă pentru țara noastră. La capitolul idee, din start clientul are libertatea de alegere a compoziției, dar în anumite cazuri pot să vin și eu cu o idee.”

Realizarea unei lucrări poate dura și până la două luni

Munca asupra lucrărilor nu este una dintre cele mai ușoare. Uneori este nevoie de muncă asiduă timp de luni întregi pentru a obține un rezultat cu adevărat bun.

Durata de execuție a unei lucrări depinde de lucrarea propriu-zisă și anume de dimensiuni, tehnică de execuție, grad de dificultate și multe alte criterii, care stau la baza procesului de execuție. În funcție de lucrare, timpul de execuție poate fi de la o zi, până la o lună sau chiar și mai mult. Dacă îmi amintesc bine acum, una din lucrările care mi-au luat ceva mai mult timp a fost o icoană sculptată în ghips, cu dimensiunile de 0.6×1.0m și pentru care a fost nevoie de aproximativ două luni de lucru. O altă lucrare, dar deja cu un termen de execuție mai redus în raport cu dimensiunile, a fost o pictură murală de 11.2m.p. timp de 15 zile.

„Marea lucrare abia urmează”

Pentru executarea unei lucrări Petru folosește o paletă de instrumente foarte variată: începând cu degetele de la mâini și terminând cu diverse ustensile improvizate din metal, lemn sau plastic, pe care le-ai putea utiliza în procesul de lucru: „Pe lângă pensule de diferite mărimi și forme utilizate în pictură, mai folosesc tot felul de cuțite pentru cioplitul în lemn, dălți, spatule, șpacluri de diferite forme și dimensiuni, articole de șlefuit, vopsele, lacuri etc.”

Chiar dacă este nevoie de multă muncă și străduință, Petru nu fuge de aceste două componente. Mai mult de atât, el este pregătit și mereu deschis să se aventureze la o lucrare care-i va solicita mult timp. Drept exemplu este cea mai mare lucrare realizată de Petru până acum, de aproximativ 36 m.p. „Dat fiind faptul că era și prima lucrare de o asemenea anvergură, inițial eram foarte nesigur că o să pot face față unei asemenea provocări, dar totul a trecut cu brio și în final toți au rămas mulțumiți. După aceasta au urmat noi provocări la dimensiuni mai reduse, dar de o complexitate mult mai mare, care m-au motivat să continui, iar „marea lucrare” abia urmează.”

„Atunci când valorile se vând la colț de stradă, pentru a supraviețui, unica soluție rămâne de a căuta apreciere și atenție în altă parte”

De fiecare dată când ajungem față-n față cu asemenea oameni talentați, care-și storc tot talentul aici în Moldova, ne întrebăm, este oare arta un mijloc suficient pentru a te întreține? Practic niciodată nu avem răspunsuri pozitive, dar de fiecare dată ele au un iz de optimism. Un exemplu elocvent în acest sens este chiar Petru.

„Mi-aș fi dorit foarte mult să fi putut răspunde cu „da”, dar pentru Moldova nu este suficient. Atunci când valorile se vând la colț de stradă, pentru a supraviețui, unica soluție rămâne de a căuta apreciere și atenție în altă parte. Cât ține de prețul unei lucrări, acesta se calculează pentru fiecare lucrare în parte și depinde de mai multe criterii: dimensiuni, compoziție, nivelul detaliilor, tehnica de execuție (pictură, relief, tehnica mixtă), complexitate, locul de execuție a lucrării (tavan sau la înălțime mare) etc.”

„O voi face mereu cu mult suflet şi multă dragoste”

„Planul de dezvoltare de perspectivă cuprinde două obiective. Primul este creșterea profesională, aprofundarea cunoștințelor și tehnicilor de lucru, calitate, precum și diversificarea de produse originale. Un alt obiectiv ține de posibilitățile de promovare a produselor și serviciilor prin intermediul noilor colaboratori, clienți, expoziții, târguri etc., atât în țară, cât și peste hotarele țării”, este de părere artistul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente