Oamenii La La Play. Clarinetistul Alexei Radov: „Muzica este acel ceva care mă ajută să trăiesc, îmi este foarte aproape de suflet”

20106498_1527835717239659_3700391385173489740_n

Proiectul La La Play continuă – muzica bună ajunge la oameni frumoși, în locuri unde nu a mai răsunat niciodată. Desfășurarea acestei expediții de muzică clasică, o premieră pentru Moldova, nu ar fi fost posibilă fără echipa talentată La La Play. Noi ne-am propus să vă facem cunoștință cu tinerii care fac parte din proiect și care dăruiesc culoare lumii prin muzică. Unul dintre aceștia este și Alexei Radov, un clarinetist cu o spiritualitate deosebită.

Alexei este un tânăr foarte talentat, originar din Tiraspol. Acolo a făcut prima sa școală de muzică, timp de șapte ani, după care a urmat Liceul de Muzică „Serghei Rahmaninov” din Chișinău, iar mai târziu s-a transferat la Colegiul de Muzică „F. Chopin” din Moscova.

După colegiul de muzică, am depus documentele la Academia de Muzică „P.I. Ceaicovschi”, mai târziu am făcut armata, iar acum m-am întors în Moldova pentru a participa în acest proiect.”

IMG_2882

În Orchestra Națională de Tineret a Moldovei a ajuns după audițiile organizate de Andriano.

„Noi cu Andriano ne cunoaștem încă de la cel de-al doilea proiect al Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei. Acolo m-a invitat o prietenă de a mea, care a participat în primul proiect și mi-a spus să încerc să vin la audiții. Atunci am pregătit un program special, am fost la audiții, Andriano m-a ascultat și așa am ajuns în Orchestra Națională de Tineret a Moldovei.

 

IMG_2785

A participat la cea de-al doilea, a treilea și al patrulea program al MNYO, după care a plecat la Moscova pentru doi ani, iar acum s-a întors în Moldova la invitația lui Andriano pentru a participa în proiectul La La Play.

Eu i-am spus că voi veni în Moldova și el m-a întrebat dacă nu aș vrea să fac parte din acest proiect și i-am spus că neapărat vreau să particip.

Despre proiectul La La Play Alexei vorbește cu mult entuziasm. Toate așteptările pe care le-a avut s-au adeverit și asta îl bucură mult.

Eu mereu am avut dorința să călătoresc prin Moldova, să văd cum trăiesc oamenii, pentru că țara nu poate fi apreciată doar după capitala sa și mie îmi era foarte interesant să văd și alte localități. De asemenea, concertele au program foarte interesant, pe care este foarte plăcut să îl interpretez.

 

20046720_1526862240670340_8519590910020427934_n

A început să facă muzică de la nouă ani, iar despre modul cum a ales instrumentul său are o istorie aparte, de altfel una foarte interesantă.

Mama mea o întrebase pe prietena ei (care de asemenea avea un băiat și voia ca el să facă muzică) la ce instrument își va înscrie fiul, la care aceasta i-a răspuns că la pian. Mama însă se gândise că pianul este un instrument prea greu, la propriu, și a spus că o să mă înscrie la ceva mai „ușor”, pentru că atunci când mă voi plictisi să-i fie ușor să scape de instrument, iar pianul trebuie să-l urci până la etajul șapte și dacă nu mai vreau să fac pian, mai departe ce o să facă cu el (râde)? Atunci verișoară mea studia vioara și a sfătuit-o pe mama să învăț clarinetul pentru că el este necesar și în orchestra simfonică, dar și în alte orchestre și în diferite genuri muzicale se utilizează și iată așa am ajuns să cânt la clarinet.

 

IMG_2584

Mai în glumă, mai în serios, Alexei a îndrăgit clarinetul foarte mult și muzica pentru el a devenit mai mult decât un hobby, s-a transformat într-un adevărat stil de viață.

Mie mi se pare că din instrumente mi s-ar potrivi și cornul, îmi place sunetul lui, dar în general eu cred că clarinetul este instrumentul perfect potrivit pentru mine și cred că mama mea a ghicit foarte bine atunci când l-a ales.

 

IMG_2712

Alexei are o lume spirituală foarte bogată și o percepție rafinată asupra vieții, iar muzica este ceea ce îl inspiră și-l face să se miște prin viață. S-a regăsit în muzică și aici este locul perfect pentru el.

Muzica este acel ceva care mă ajută să trăiesc și să găsesc sensul vieții. Eu nu m-am gândit niciodată dacă aș putea schimba muzica pe altceva, dar cred că, caracterul meu se înclină anume spre muzică, ea îmi este foarte aproape de suflet.

Proiectul ”La La Play” înseamnă prima expediție de muzică clasică realizată în Moldova. 15 tineri, dintre care 9 muzicieni și 5 jurnaliști vor traversa 1600 km pentru a reflecta prin muzică clasică 8 subiecte sociale. 

Partener general: Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare
Parteneri Principali: Ministerul Tineretului și Sportului; Kaufland; Institutul Cultural Român la Chișinău ”Mihai Eminescu”; Ministerul Culturii
Parteneri: Uniunea Europeană; Oficiul ONU pentru Drepturile Omului.
Sponsori: Gas Natural Fenosa, Vinăria din Vale, Înghețată Sandra
Partener Media General: TVR Moldova
Parteneri Media: Diez.md; Radio Europa Liberă; Canal Regional.
Imagine: KINOM
Proiect marca MNYO

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente