O seară poetică cu Alexandru Cosmescu te așteaptă la Librăria din Centru

PLRKIF9VCU
Foto: Shopify

O seară poetică te așteaptă joi, 20 iulie la Librăria din Centru, la ora 18:15. Moderatorul evenimentului va fi Emilian Gălaicu-Păun, iar Alexandru Cosmescu împreună cu invitații săi: Radu Nițescu, Andrei Dosa, Moni Stănilă, Victor Țvetov și Ion Buzu, te vor duce în lumea poeziei, departe de rutina zilnică și grijile cotidiene.

Alexandru Cosmescu a debutat, în 2013, cu volumul „Un spațiu blând care mă primește cum m-ar îmbrățișa” și s-a bucurat de Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. Alexandru Cosmescu s-a născut la 30 iulie 1985 în Chișinău, Republica Moldova. A absolvit secția română-latină a Facultății de Litere a Universității de Stat din Moldova. A predat cursuri de literatură și filosofie la câteva universități din Chișinău. În prezent este cercetător științific la Academia de Științe a Moldovei.Afis_Un_spatiu_bland_h

Un spaţiu blând, care mă primeşte cum m-ar îmbrăţişa. Alex Cosmescu. Siguranța pe care ți-o dă poezia. Ritmul impecabil din spatele textului, erotismul dintre rânduri, căldura de la suprafață. O apropiere reală, un mod prietenos de a clipi spre oamenii din jur. O voce care, în literatura de azi, după atâtea strigăte techno & discursuri electro, sună (în sfârșit!) firesc. Un demers  pe care-l recunoști imediat. Tehnică, precizie și claritate. Și ceva în plus, ceva de care poezia română actuală avea mare nevoie: un spațiu profund uman, o inteligență discretă care știe să-și dozeze fragilitatea și forța, intervenind doar cât și doar acolo unde este nevoie, structurând un discurs poetic ireproșabil”, spune Dan Coman.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente