(foto) La Ghidighici Sea Mile 2017 s-au înscris aproape 250 de persoane. Iată cine sunt cei mai buni înotători

cc3a64eb5e65f2e4c9c0e23d2baf0bc5

Pe 16 iulie, pe plaja lacului de acumulare Ghidighici s-a desfășurat cea de-a cincea ediție a competiției de înot în apă deschisă, Ghidighici Sea Mile, la care au participat aproape 250 de persoane.

Potrivit tradiției, în cursele de înot au luat parte toți doritorii: de la înotători profesioniști, până la amatori ai sportului. Printre cei care au cucerit apele Ghidighiciului au fost oaspeți din Ucraina, Rusia, România, SUA și Germania.

În acest an, organizatorii au mai adăugat o distanță pentru acei sportivi care sunt siguri de forțele proprii și sunt gata să depășească distanțe mari – Triple Sea Mile, lungimea căreia este de 5.555 metri. Pentru cei care nu au vrut să se întreacă, dar să petreacă timpul vesel, a fost pregătită distanța distractivă – Fun Swim, lungimea căreia este de 400 de metri.

Pe distanța Sea Mile (1.852 m) cei mai rapizi printre bărbați au fost:

1. Malachi Constantin

2. Iosip Ștefan

3. Siminel Dan

Printre femeile care au depășit mila marină, locurile premiante le-au ocupat:

1. Antoha Corina

2. Gudima Olga

3. Belîh Anastasia

Două mile marine, Double Sea Mile (3.704 m), au fost depășite cel mai rapid de femeile:

1. Rusu Olga

2. Beșleaga Eugenia

3. Sulzina Natalia

Iar cei mai rapizi bărbați, pe această distanță, au fost:

1. Cojocar Maxim

2. Dobrovolski Alexei

3. Tarasenco Nicolai

Cea mai lungă distanță, Triple Sea Mile (5.555 m) a determinat înotătorii să depună tot efortul, luptându-se nu doar cu valurile, care s-au intensificat din cauza vântului, dar și cu propria oboseală. În rezultat, cei mai rezistenți, care au ocupat primele locuri printre bărbați, sunt:

1. Stucalov Eugeniu

2. Derihvost Oleg

3. Negru Adrian

Primele locuri în rândul femeilor le-au ocupat:

1. Semiruncic Ana

2. Romaniuc Aliona

3. Maliutina Olga

În competiție a luat parte și un campion mondial și al Europei care de șase ori a luat primul loc la judo, Vitalie Radcicov, care are 78 de ani. Acesta a înotat mila marină, astfel devenind cel mai în vârstă participant al Ghidighici Sea Mile.

Rezultatele exacte ale fiecărui participant le puteți vedea pe seamile.md.

Pentru prima dată, competiţia de înot în apă deschisă s-a desfăşurat în cadrul Sporter Weekend în anul 2013 cu denumirea „Swim Day”. Atunci distanţa ce trebuia parcursă a constituit 1.700 m. În 2014, regulile au fost modificate neesenţial, iar distanţa a fost mărită până la 1.852 m – exact o milă marină, fapt care a și dat denumirea competiţiilor.

 

3a9050f1321316417e35d11c348a33ab

6ac9d703f71527bd1d2bf286fc547323

011b3de9a3e3a2bd1967ed7c6848b6de

825b081e2d4b3acebd5586978563927a

77668bfe61fafef55ab397f87248e08e

c352c9bc46ff2364e2c2afd36ffa6a9a

d2dc96b8fd25d226119fd1cee7bedacc

fcbf57388a51c4dfe52bfd3fc5282fb6

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente