Este a cincea zi din proiectul „La La Play”. Participanții acestuia continuă să descopere Moldova și să aducă mai multă culoare prin notele muzicale. Datorită lor, muzica clasică a răsunat în locațiile în care nu a mai fost auzită și urmează să ajungă și în alte puncte, unde este mult așteptată. Noi ne-am propus să vă facem cunoștință cu tinerii talentați care stau în spatele acestui proiect, iar astăzi vi-l prezentăm pe Marian Ungur, compozitor, aranjor, orchestrator, lector la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice și inginer de sunet în propriul său studio.

„După șapte ani de zile am înțeles că totuși vreau să fiu compozitor”

Marian face muzică de la vârsta de zece ani. A absolvit școala de muzică, unde timp de șapte ani a studiat pianul, după care a urmat Colegiul de Muzică și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Deși a început să studieze pianul, ulterior a înțeles că vrea să fie compozitor. În timp, pianul i-a rămas la fel de drag.

După șapte ani de zile am înțeles că totuși vreau să fiu compozitor, să compun muzică și am mers la colegiu. Acolo am vrut la compoziție, dar la colegiu nu era această specialitate și unii profesori cu experiență mi-au spus că nu poți fi un compozitor dacă nu cunoști teoria muzicii, pentru că aceasta este baza. Astfel, eu am absolvit catedra teoria muzicii, dar pianul a fost mereu un instrument preferat, pe care eu nu l-am lăsat. Chiar dacă am intrat la altă catedră, nimeni nu m-a încurcat să exersez la pian, să-mi iau programul ca la pianiști și să mă dezvolt în continuare, ceea ce fac și până acum. Specialitatea compoziție deja am făcut-o la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, după ce am absolvit colegiul.

„Muzica ontologic a intrat în corpul meu”

Marian iubește foarte mult ceea ce face. Muzica pentru el este viață și asta ne-a mărturisit-o el însuși.

În primul rând, muzica este o artă și un artist trebuie să trăiască cu arta în suflet. Nu cred că e posibil să schimb muzica pe altceva. Fac asta de atâția ani, încât muzica ontologic a intrat în corpul meu.

14517646_1074537072601723_1810737745551126470_n

Și pentru că iubește atât de mult muzica, îi dedică foarte mult timp. Mai mult de atât, a „jertfit” și o cameră din propriul apartament pentru a aranja un studio acolo.

Am dedicat o cameră din propriul apartament, am făcut un studio unde pot să înregistrez vocea, chitara, unele instrumente, ca să fac muzica mea proprie.

Se află în componența Orchestrei Naționale de Tineret a Moldovei încă de când apăruse doar conceptul acesteia.

Noi cu Andriano ne cunoaștem încă înainte ca el să conceapă acest proiect (MNYO). Am fost colegi la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”. Într-o vară, când el încă studia la Cluj dirijatul simfonic, ne-am întâlnit și mi-a spus că ar vrea să vină în Moldova după ce finalizează studiile ca să facă orchestră, ca să promovăm muzica academică, să schimbăm ceva. Atunci, spun drept, nu prea credeam că e posibil și m-am uitat puțin sceptic, dar nu i-am tăiat aripile în niciun caz, doar i-am spus că ar fi super, că îl aștept să vină și că sunt gata mereu să colaborăm.

„Am văzut în ochi o sinceritate și o plăcere enormă de la muzica pe care am compus-o”

Cât despre proiectul „La La Play”, Marian vorbește cu mult entuziasm. În cadrul acestuia, a reușit să vadă în ochii oamenilor care îi ascultă muzica sinceritate și recunoștință.

Proiectul „La La Play” decurge așa cum m-am așteptat, uneori chiar mai bine. Oamenii reacționează foarte călduros. O doamnă chiar mi-a cerut autograf, ceea ce pentru mine a fost deosebit, dar am văzut în ochii ei o sinceritate și o plăcere enormă de la concert și de la muzica pe care am compus-o.

19990171_1524528410903723_6247463265036637722_n

19961371_1523525874337310_6315763368547268088_n

IMG_1659

Proiectul ”La La Play” înseamnă prima expediție de muzică clasică realizată în Moldova. 15 tineri, dintre care 9 muzicieni și 5 jurnaliști vor traversa 1600 km pentru a reflecta prin muzică clasică 8 subiecte sociale. 

Partener general: Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare
Parteneri Principali: Ministerul Tineretului și Sportului; Kaufland; Institutul Cultural Român la Chișinău ”Mihai Eminescu”; Ministerul Culturii
Parteneri: Uniunea Europeană; Oficiul ONU pentru Drepturile Omului.
Sponsori: Gas Natural Fenosa, Vinăria din Vale, Înghețată Sandra
Partener Media General: TVR Moldova
Parteneri Media: Diez.md; Radio Europa Liberă; Canal Regional.
Imagine: KINOM
Proiect marca MNYO