Tabăra de vară „GirlsGoIT”, dedicată fetelor interesate de domeniul IT, revine și în acest an. Înainte de desfășurarea taberei, a fost organizat “GirlsGoIT – parteneri și părinți”- eveniment de orientare pentru părinții celor 65 de tinere participante la tabăra de vară, care provin din 12 regiuni ale Republicii Moldova. Acesta a inclus prezentarea conceptului Taberei de Vară, a programului, dar și un panel de discuții, cu participarea mai multor experți.

Tabăra de Vară „GirlsGoIT” este la cea de-a treia ediție, se va desfășura în perioada 21-30 iulie. Evenimentul va aduna  65 de tinere cu vârstă între 16 și 20 de ani care au urmat niște cursuri specializate desfășurate în regiunile din care provin.

Tematicile taberei sunt:

# programare web

# imprimare 3D

# robotică

Elevele vor trebuie să construiască o aplicație web pentru școlile lor. În plus, participanele sunt încurajate să devină ambasadoarele programului în regiunile lor, să-și împărtășească cunoștințele cu membrii comunității astfel inspirând și alte fete să dobândească abilități în domeniul tehnologiilor.

Programul „GirlsGoIT” a fost lansat pe 27 Martie 2015 și își propune abilitarea tinerelor din Moldova în domeniul STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică). Platforma „GirlsGoIT” este prezentă în 11 regiuni ale Republicii Moldova.

Proiectul de Competitivitate din Moldova susține dezvoltarea Educației STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie, Matematică) în Republica Moldova, care crește interesul pentru domeniile tehnice și inginerești. Mai mult, acesta contribuie la formarea forței de muncă corespunzătoare cerințelor secolului 21, prin urmare, oferind multiple posibilități de angajare în orice industrie. Cu sprijinul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, sunt desfășurate programe educaționale pentru copii și tineret, printre care „Roboclub” și „FIRST Lego League”, „Coder Dojo”, „GirlsGoIT”, etc., care au drept scop familiarizarea copiilor cu deprinderi necesare pentru o carieră în tehnologie și IT.

Mai multe detalii despre programul GirlsGoIT găsiți pe pagina de facebook.