Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova a lansat Aplicația de vizualizare a datelor Recensământului Populației și al Locuințelor (RPL) 2014. Această aplicație este un instrument de accesare și vizualizare interactivă a datelor recensământului, destinată tuturor celor interesaţi de caracteristicile populației, gospodăriilor și locuințelor.

Lansarea a fost făcută în cadrul evenimentului Ziua Mondială a Populației, celebrat de comun cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație. Evenimentul a fost deschis de către Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș, care i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la crearea acestei aplicații și a subliniat importanța datelor statistice privind populația.

Aceste date ne permit să dezvoltăm anumite studii, cercetări, analize comparate, dar totodată ne permit să putem planifica anumite intervenții specifice situaților demografice a țării sau a unor regiuni”, a menționat Stela Grigoaș.

Pentru prima dată în Moldova, datele statistice din cadrul unui recensământ devin interactive. Această aplicație va oferi tuturor utilizatorilor posibilitatea de a obține datele necesare la nivel de localitate, comună sau raion, orice tip de informație care a fost colectate în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor 2014 și se conține în baza de date”, a menționat Vitalie Valcov.

foto
Pentru Republica Moldova această aplicație este o premieră și oferă o varietate de funcții, care îți permit să operezi cu diverse date prin intermediul a 4 meniuri:

#1. Profil localitate – aici poți vizualiza indicatorii de bază la nivel de comună/ localitate în format de infografice dinamice.

Mai jos vezi exemplu de infografic pentru raionul Hîncești.

#2. Tabele – acest meniu permite crearea tabelelor simple, dar și complexe prin selectarea indicatorilor de interes cu referire la populație, gospodării și locuințe.

Mai jos vezi un exemplu de tabel cu date referitor la limba care o vorbesc de obicei tinerii din Moldova.


#3. Infografice – aici găsești infografice statice tematice cu referire la următoarele procese: a) procesul recensământului, b) caracteristici etno-culturale, c) structura populației, d) locuințe, e) gospodării, f) migrația.

Mai jos vezi un exemplu de infografic pentru procesul „migrație”

migratia-populatiei
#4. Hărți – acest meniu conține hărți tematice statice atât la nivel de țară, cât și la nivel de raion.
Mai jos vezi două exemple de hărți:

Rata de dependență pe comune

Rata_dependenta_comune_A3

Distribuția și densitatea populației în raionul Hîncești

Hincesti-01 (1)

O contribuție aparte pentru dezvoltarea acestei aplicații l-a avut Fondul Națiunilor Unite pentru Populație. Reprezentanta acestuia în Moldova, Rita Columbia a evidențiat importanța aplicației atât pentru populație cât și pentru autorități.

„Atunci când ne gândim la Recensământ primul lucru care ne vine în cap sunt cifrele și cu certitudine această aplicație web care se lansează acum ne va ajuta să înțelegem mai bine datele colectate în cadrul Recensământului 2014. Sperăm că autoritățile vor utiliza aceste date în mod inteligente pentru a elabora politici care se asigură drepturile și aspirațiile tuturor indiferent de gen, etnie, statut social”, a menționat Rita Columbia.

Aplicația îți permite să generezi tabele proprii, tot ce este să parcurgi 7 pași. De exemplu, pentru a afla câți tineri locuiesc în raionul Hîncești, dar au fost născuți în alte țări trebuie să parcurgi următorii pași:

Pas #1 Selectezi variabila de interes: Persoane, Gospodării sau Locuințe (În cazul nostru selectăm persoane).

pas 1

Pas #2 Selectezi nivelul geografic dorit: pe țară, raioane sau comune (pentru exemplul nostru selectăm raionul Hîncești)
llll

Pas #3 Selectezi alte variabile de interes: Sexul, grupa de vârstă, etnia etc. (noi vom selecta încă 2 variabile: grupa de vârstă și locul nașterii)

2

Pas #4 Pentru fiecare variabilă este propusă una sau câteva dezagregări, în dependență de nivelul geografic selectat (pentru variabilele noastre noi vom selecta următoarele dezagregări: grupa de vârstă – „15 – 29 de ani” și locul nașterii – „în alte țări”)

pas 3

pas 3a
Pas #5 În secțiunea Afișare puteți redistribui variabilele pe rânduri, coloane sau tabele.

pas 5a pas 5B pas 5c
Pas #6 Tastați butonul Generează pentru a vizualiza tabelul în secțiunea Rezultate.

PAS 6
Pas #7 Dacă doriți descărcarea informației în formatele .xlsx sau .csv, tastați butonul Descarcă.

PAS 7

Iar mai jos puteți vedea tabelul final generat de aplicație.


Aplicația conține o gamă largă de indicatori, care îți vor permite să afli răspunsuri la o mulțime de întrebări despre țara, regiunea și localitatea ta. Aceasta poate fi accesată AICI.

Elaborarea aplicației a fost posibilă datorită asistenței tehnice din partea Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie şi a Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare în vederea diseminării rezultatelor RPL 2014.