La 4 iulie curent, la Washington D.C., Însărcinatul cu afaceri a.i. Tatiana Solomon, a participat la recepţia de la Departamentul de Stat, găzduită de către Secretarul de Stat American, Rex W. Tillerson, şi soţia sa cu ocazia Zilei Independenţei SUA. Evenimentul a reunit şefii corpului diplomatic acreditat în capitala federală şi membrii de familie acestora.

Cu prilejul participării, T. Solomon, din numele ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a transmis felicitări Secretarului de Stat american, R.Tillerson, pentru aniversarea celor 241 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite ale Americii.

Tatiana Solomon a avut o scurtă discuţie cu secretarul de stat, Rex Tillerson, în cadrul căreia au fost evocate bunele relaţii ce există între cele două state, fiind menţionată importanţa pe care o acordă Guvernul Republicii Moldova aprofundării în continuare a acestora.

Secretarul de stat american a ţinut să evidenţieze că autorităţile americane sunt deschise cooperării plenare în vederea consolidării relaţiilor cu Republica Moldova, în special urmare a discuţiilor recent derulate la Chişinău în cadrul reuniunii Dialogului Strategic RM – SUA.

 

sua.mfa.md

sua.mfa.md

De asemenea, şeful diplomaţiei americane a salutat decizia bunului său prieten, congresmanului Pete Olson, din statul Texas, de a fi co-preşedintele Grupului de Prietenie pentru Republica Moldova care va fi reinstituit în cadrul Congresului SUA în următoarele săptămâni.

Nu este primul eveniment de acest gen la care Tatiana Solomon ia parte, aceasta fiind prezentă și la ceremonia de învestire a noului preşedinte al SUA, Donald Trump, precum și la prânzul dedicat Zilei Internaționale a Femeii, organizat de Prima Doamnă a SUA la Casa Albă.