Circulația autoturismelor din regiunea transnistreană va fi interzisă! Legea va intra în vigoare pe 1 iulie

089234174724ac47bd97608a670b6b30

Începând cu 1 iulie 2017 este înterzisă circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu număr de înmatriculare din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender în cazul conducătorilor care dețin permis de conducere al Republicii Moldova și domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, precum și circulația autovehiculelor cu plăcuțe de înmatriculare dintr-o unitate teritorială nerecunoscută de Republica Moldova.

în perioada 1 ianuarie 2017 – 1 iulie 2017, mijloacele de transport auto cu plăcuţe cu număr de înmatriculare din unităţile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului şi municipiul Bender, pot fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2016, cu prezentarea certificatului care atestă achitarea vinietei şi înregistrarea acestora în conformitate cu legislaţia în vigoare. Pentru mijloacele de transport cu termen de exploatare mai mare de 10 ani se aplică cota accizei în mărime de 30% din cota accizei pentru anul 2016 stabilită pentru 10 ani.

Termenul maxim de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a unităților de transport cu numere de înmatriculare străine va constitui 180 de zile într-un interval de 12 luni consecutive. De asemenea pentru mijloacele de transport neînmatriculate în țară care au fost introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova prin declarare până la momentul intrării în vigoare a noii legi (1 ianuarie 2017), termenul de declarare prin acțiune de 180 de zile începe la data intrării în vigoare a legii respective.

Dreptul de aflare pe teritoriul ţării noastre pe un termen mai mare de 180 de zile îl vor avea doar autovehiculele introduse de către persoanele fizice domiciliate în străinătate şi care deţin permis de conducere în ţara în care îşi au domiciliul, cu condiţia achitării vinietei de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul ţării noastre.

De asemenea, începând cu 1 iulie 2017 este înterzisă circulația pe drumurile publice a autovehiculelor cu număr de înmatriculare din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender în cazul conducătorilor care dețin permis de conducere al Republicii Moldova și domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, precum și circulația autovehiculelor cu plăcuțe de înmatriculare dintr-o unitate teritorială nerecunoscută de Republica Moldova.

În cazul neconformării cerințelor legale stipulate, conducătorii respectivelor autovehicule riscă înlăturarea de la conducerea acestora, iar unitatea de transport este indisponibilizată pe teritoriul stației de parcare specială sau celei mai apropiate subdiviziuni de poliție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente