Agricultură inteligentă: O studentă de la UTM a creat un dispozitiv pentru facilitarea muncii fermierilor

Licenta-2017_FCIM_4_result-1030×688
Foto: utm.md

Susținerea tezelor de licență de la UTM descoperă idei inovative ale unor studenți absolvenți, care, implementate ar reforma multe din sectoarele de activitate din țara noastră. Elena Tumanov a susținut teza de licență la specialitatea „Calculatoare” din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică (FCIM). Tânăra a prezentat o rețea de senzori multifuncțională cu aplicație în agricultură.

Conform site-ului universității, absolventa a realizat un dispozitiv și o aplicație pentru domeniul agriculturii inteligente, prin intermediul căruia își propune să contribuie la sporirea calității deciziilor luate şi facilitarea muncii fermierilor.

Studenta a prezentat-o ca fiind o soluție simplă, care însă oferă utilizatorului date referitoare la temperatura şi umiditatea aerului, presiunea atmosferică și luminozitate. Sunt date pe care, la momentul actual, majoritatea fermierilor le colectează în mod manual. Dispozitivul conţine 8 senzori, care colectează informaţia corespunzătoare de pe o suprafaţă de un hectar, iar microcontrolerul transmite datele recepţionate pe un server extern la fiecare 6 minute. Toată informaţia poate fi vizualizată cu ajutorul unei aplicaţii Android şi în cazul unor abateri de la parametrii climaterici monitorizaţi are loc setarea alarmelor şi notificărilor pentru atenţionarea utilizatorului.

Aplicația ar oferi şi soluții inteligente: datele urmează a fi setate și interpretate în funcție de cultura agricolă aleasă de către utilizator.

Din punct de vedere economic, reţeaua elaborată de absolventa FCIM-UTM va reprezenta un produs rentabil pe piața din Republica Moldova, prețul dispozitivului estimându-se la aproximativ 7000 de lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente