Recomandări #diez: Cinci cărți pe care ai putea să le citești după încheierea sesiunii de BAC (II)

16F6NGLAZ8
Foto: Andrew Nolan

Tinerii absolvenți ne spun că viața după examenul de BAC și-a pierdut sensul, nu mai au ce învăța și zilele au devenit lungi și plictisitoare. Noi venim în ajutorul lor cu o nouă listă de romane care le va lumina așteptarea rezultatelor și le va relaxa mințile muncite de formule.

#1. Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee

Să ucizi o pasăre cântătoare s-a bucurat de un succes imediat încă din anul publicării, 1960, urmând ca în 1961 să primească Premiul Pulitzer. Plină de compasiune, dramatică şi foarte emoţionantă, cartea evocă rădăcinile comportamentului uman, de la inocenţă la experienţă, de la bunătate la cruzime, iubire şi ură. Toate acestea sunt surprinse pe parcursul a tei ani, timp în care Atticus, protagonistul, trece prin schimbări semnificative, care îi marchează existenţa.  sa-ucizi-o-pasare-cantatoare_1_fullsize

#2. Mă numesc Roşu de Orhan Pamuk

O carte de cursă lungă, despre care se poate vorbi în mii de feluri. Nucleul romanului pseudopoliţist al lui Pamuk este, aşa cum te-ai fi aşteptat, o crimă. Însă aceasta reprezintă doar o parte infimă din complexitatea lui învăluitoare. Romanul integrează acțiuni polițiste însă, totodată depășește acest gen, înfiripând inclusiv o poveste de iubire. Aşadar, citind Mă numesc Roşu este nevoie de atenție sporită pentru a nu aluneca în cursa ce urmărește criminalul.

ma-numesc-rosu-top-10_1_fullsize

#3. Numele trandafirului de Umberto Eco

Numele trandafirului  necesită multă răbdare și concentrare. Acţiunea se desfăşoară în nordul Italiei în 1327, pe fundalul unei crime comise la o abatie benedictină. De caz se va ocupa un călugăr franciscan înzestrat cu o inteligenţă şi o intuiţie uimitoare, alături de Adso. Crimele se înmulţesc iar intriga se complică din ce în ce mai mult. Cum se va soluţiona acest caz, vei afla doar dacă citeşti.

umberto-eco-numele-trandafirului

#4. Roşu şi negru de Stendhal

Cu Roşu şi negru, autorul realizează un portret amănunţit al societăţii franceze, înţesată de corupţie, lăcomie, invidie şi plictis. Volumul îl are ca protagonist pe Julien Sorel în încercările sale de a-şi depăşi condiţia socială precară prin orice mijloace: talent, eforturi susţinute, înşelătorie şi ipocrizie. Personajul se bucură de un succes numai temporar, urmând ca acţiunile întreprinse în acest scop să ducă, într-un final, la propriul declin.

rosu-si-negru_1_fullsize

#5. Un veac de singurătate de Gabriel García Márquez

Destin, timp și religie sunt temele principale pe care le surprinde autorul cu Un veac de singurătate. Povestea a șase generații din familia Buendi, care locuiesc în Macondo, un spațiu al izolării iremediabile, pare că se repetă la nesfârșit pe aceleași coordonate. Destinul personajelor este veșnic repetitiv, relațiile de rudenie se încheie după un veac, prin trecerea în neființă a ultimilor doi rămași care se cad pradă unui păcat capital: incestul.

un-veac-de-singuratate-editia-2012_1_fullsize

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente